Salut! Sau cum ar spune Dracu’, „Hello!“. Cu asta am spus aproape jumătate din piesa care ne-a făcut şi pe noi un pic mai cunoscuţi. Amuzant este faptul că e prima noastră „creaţie“ în formula nouă şi că a fost făcută în joacă, la sală, ca să mai rîdem şi noi. Eu zic că reprezintă destul de bine elefănţimea, pentru că e forma cea mai puţin cizelată a ideii care mîna turma: Să fie distracţie!
O să scriu acum despre trupă. Trupa face totul. Funcţionăm ca un minifurnicar în care fiecare se ocupă de trebuşoara lui şi încearcă, prin orice mijloace cîteodată, să-şi vîre ideile nebune în subconştientul celorlalţi. Astfel, la final, unii se miră de ce-a ieşit, alţii se bucură. Petrecem mult mai mult timp ocupîndu-ne de chestiile organizatorice, decît repetînd, şi stăm şi cîte opt ore la serviciu. Eu mă gîndesc la piese în faţa acvariului cam zece minute, la baie (nu sub duş) şi pe stradă. Un concert în timpul săptămînii în alte oraşe înseamnă inevitabil o învoire. Singurii sponsori sînt, deci, şefii noştri. Avem norocul de a colabora cu oameni foarte frumoşi care s-au plictisit să nu viseze sau, mai rău, să-şi agaţe hainele prin şabloane. Cu ei ne facem videoclipurile, visuals-urile, PR-ul şi fotografiile, cu ei umblăm şi ne distrăm prin ţară. Ce mă bucură cel mai tare este că şi ei apreciază acelaşi lucru: trupa. Pînă la urmă, asta este tot ce contează. Avem bunul-simţ să nu ne comparăm cu muzicienii de profesie, sîntem, cel mult, fani ai muzicii şi, dacă am putea, numai asta am face. Poate partea bună a faptului că nu ne pricepem nici la cîntat, nici la „industria“ muzicală este că nu putem să ne autocenzurăm. E un lux şi ăsta, aşa că trupa, pardon, trompa sus!
Ascultaţi albumul, e bun la drum lung, aşteptaţi videoclipul care va pica de undeva cam prin februarie, şi veniţi la concerte. Noi ne vom încăpăţîna să existăm atîta timp cît o să vedem că merită. @
