Subsidiarele Piraeus Bank au obţinut în primele nouă luni venituri operaţionale de 147 milioane euro de pe piaţa locală, reprezentând aproape 65% din valoarea veniturilor înregistrate de grup în afara pieţei de origine.
În paralel, creditele neperformante raportate de subsidiarele locale ale Piraeus au urcat la 9% din portofoliul total în septembrie, faţă de 5,8% la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor publicate de grup la Atena.
Banca nu a publicat datele privind volumul creditelor la sfârşitul lunii septembrie, dar la jumătatea anului portofoliul ajungea la 3,38 miliarde euro, în scădere cu 1% faţă de iunie 2009. Grupul elen administra active de 3,91 miliarde de euro în România la sfârşitul primului semestru. Piraeus deţine pe plan local o bancă, situată în eşalonul al doilea după active, o companie de leasing şi o societate de brokeraj.