* autoarea colecţiei, dr. Narcisa Stejeran, şi-a descoperit recent talentul şi pasiunea pentru modelarea materialului ceramic
* artista este nepoata preotului Sămărghiţean, unul din cei mai respectaţi preoţi ai României care, cu preţul închisorii politice, l-a găzduit pe Nichifor Crainic
Ieri, la Galeriile de Artă Brăila a avut loc vernisajul unei inedite expoziţii de bijuterii, intitulată "Daffodil", acesta fiind şi numele de artist al dr. Narcisa Stejeran, medic radiolog, care şi-a descoperit recent talentul şi pasiunea pentru modelarea materialului ceramic. Colecţia, care cuprinde atât coliere, pandantive, cercei, inele, brăţări, dar şi articole din sticlă decorate manual, completează în mod fericit spaţiul expoziţional, care în această perioadă găzduieşte şi lucrările profesioniştilor, reunite în "Salonul anual al artiştilor plastici brăileni". Prezent la vernisaj, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Brăila, Gheorghe Mosorescu, a apreciat calităţile reale de designer ale dr. Narcisa Stejeran, pe care o consideră "o descoperire surprinzătoare". "Ne-am cunoscut, acum o săptămână, printr-o întâmplare, la modul că nimic nu este întâmplător, cineva de undeva, de sus, probabil, ne-a pus în această legătură. D-na Narcisa Stejeran este o descoperire surprinzătoare, cu reale calităţi de designer autentic. Sunt chiar impresionat de ce am văzut... Dovedeşte un real simţ artistic, nu-mi dau seama cum l-a cultivat, probabil autodidact. Îi urez succes în continuare, drumul este foarte bun", a afirmat Gheorghe Mosorescu. Preşedintele UAP Brăila i-a sugerat chiar autoarei lucrărilor să revigoreze mişcarea artiştilor amatori, care a fost una valoroasă, dar în timp a încetat să mai existe. Vizibil emoţionată, dr. Narcisa Stejeran a mărturisit publicului, prezent în număr mare, că a creat colecţia cu aceeaşi dragoste şi pasiune cu care-şi face meseria de medic