Nu stiu cum sunt altii, dar prefer sa vad un film dupa o luna de la lansarea sa pe piata. De ce ?! Evident sunt curioasa ca orice iubitor de filme, dar imi place sa il “disec” acasa, intr-o seara de relaxare, cu popcorn…departe de orice recenzie oficiala. Nu neg importanta recenziile in lumea cinematografului, dar mi s-a intamplat deseori sa pornesc inspre cinema cu gandul ca voi vedea un film grozav, pentru ca fusese laudat peste masura si sa plec dupa 15 minute din sala. Bineinteles si situatia inversa este perfect valabila : un film poate fi subiectul unui tir de critici negative si sa dovedeasca in final ca merita atentia.
In ultima saptamana am cumparat doua dvd-uri din pura coincidenta: “Clash of the Titans” si “Percy Jackson & the Olympians: the lightning thief”. Habar n-aveam ca ambele filme spun povestea lui Perseu, dar din puncte de vedere diferite. M-au atras titlurile, fiind amatoare de mitologie greaca, am zis OK.
Primul vizionat a fost “Clash of the Titans”, pentru ca la inceput au fost titanii. Soc imens: nu stiam de unde il cunosteam pe interpretul lui Perseu. Daca ati fost fanele “Avatarului”, veti fi fericite sa il revedeti pe frumuselul Sam Worthington in rolul semizeului ce salveaza orasul-stat Argos de la pierire. Filmul acesta respecta intrucatva firul mitologic, iar efectele 3D fac mai palpabila ca niciodata povestea fiului lui Zeus, ce ii mosteneste mandria si ironia.
“Percy Jackson & the Olympians: the lightning thief” propune un Perseu postmodern (Logan Lerman), adolescent, usor stangaci, dar la fel de curajos ca prototipul antic. Actiunea nu mai este plasta in Grecia antica, ci intr-o actuala metropola americana. Veti fi socate de jocul postmodern dintre sacralitate si profan, de exemplu intrarea in Taramul Mortilor este plasata la baza unuia dintre stalpii Hollywoodului. Percy, varianta noua a lui Perseu, este fiul lui
