Mulţi au crezut că pot construi oricum şi oriunde pentru că de vândut vor vinde.
Un amic, agent imobiliar, îmi povestea că, pe la sfârşitul lui 2007, un client a cumpărat cu banii jos un hectar de teren, în plin câmp, la Moara Vlăsiei, lângă Bucureşti. Respectivul nici măcar nu s-a dus să-şi vadă proprietatea înainte de a face actele. Auzise că pe acolo va trece autostrada spre Ploieşti şi era convins că, în câteva luni, preţurile se vor dubla sau chiar tripla şi va da astfel lovitura vieţii. Nu-l interesa că în zonă nu existau utilităţi şi drumuri. „Parcelez şi voi vinde oricum", era convins omul. Ei bine, lucrurile nu au stat deloc aşa. A venit criza şi „latifundiarul" a rămas cu un tăpşan plin de buruieni. Clientul amicului meu nu este nici pe departe un caz izolat. În goana după profituri rapide, mulţi aşa-zişi developeri imobiliari au zbârcit-o rău de tot. Au „băgat" bani serioşi în proprietăţi care astăzi nu mai valorează nici măcar jumătate din suma investită.
Un studiu al unei companii imobiliare arată că, la începutul anului 2010, în Bucureşti erau 10.000 de locuinţe noi finalizate, dintre care au fost vândute, până în prezent, mai puţin de un sfert. Spre comparaţie, acum trei ani, locuinţele se vindeau în proporţie de 95% în faza de proiect.
Este evident că odată cu înrăutăţirea situaţiei economice, apetitul pentru achiziţii a scăzut considerabil şi pe cale de consecinţă s-au diminuat şi vânzările. Însă şi lipsa de viziune, amatorismul şi lăcomia unor dezvoltatori imobiliari au contribuit din plin la prăbuşirea pieţei. Mulţi au crezut că pot construi oricum şi oriunde pentru că de vândut vor vinde. Am văzut blocuri aruncate în mijlocul câmpului la marginea marilor oraşe, am văzut case construite „cu picioarele", am văzut terenuri „pentru casă" scoase la vânzare, fără a exista în zonă curent sau gaze. Probabil că, dacă nu ar fi v