Femeia îmbrăcată în uniforma personalului de pază ieşise deja de vreo două ori la o ţigară. Să fi avut cîţiva ani peste 50, părul blond, tuns scurt dezvăluia la rădăcini o brunetă sănătoasă. Trupul ca o pară îi era încins la mijloc cu o centură de Rambo de care atîrnau – cred – un baston de cauciuc şi un spray cu piper. Stătea acum cu spatele somptuos la clienţii înşiraţi ca vrăbiuţele, care pe cele cîteva scaune, care în picioare rezemînd pereţii căptuşiţi cu sticlă mată, ai băncii.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp În şirul de vrăbii (tăcute) care îşi doreau un credit sau care-şi plăteau oareşce obligaţii, mă aflam şi eu de mai bine de douăzeci de minute. Locul era bun, eram prima în rîndul format la vreo doi metri de „consultantă“, ocupată deocamdată şi ascunsă de spatele voinic al unei cliente care părea să-i fie o cunoştinţă apropiată. Aşteptarea devenise dureroasă. Sosise momentul în care ţi se face brusc cald, în care te mănîncă ceva îngrozitor în talpă şi tu porţi bocanci. Era precum aşteptarea disperată din supermarket în spatele cuiva care scoate din coş miliarde de produse. Care, spre final, ţipă spre soţ să se ducă repede după un borcan de bulion. Care, la final, cere ţigări aflate la altă casă. Iar, la finalul finalului, i se termină casieriţei hîrtia din aparatul de marcat. Cam aşa era aşteptarea mea. Iar răbdarea – din ce în ce mai puţină. În fine, în momentul în care mă pregăteam să mă retrag definitiv, consultaţia se termină şi sînt invitată pe unul dintre cele două scaune din faţa biroului.
„Bunăăăă ziuaaaa şi vă mulţumesc că aţi avut atîtaaa răbdareeeii“ – răsună vocea unduios zîmbitoare a consultantei pentru credite. Doamne, sfinte Dumnezeule! Jesus Maria! Aţi angajat-o pe Mary Poppins la pensie, o Poppins cu un stomatolog foarte prost? Femeia nu era de pe lumea asta. Mi-am p
