• Conducerea Curtii de Apel Iasi a fost data in judecata de o grefiera de la Judecatoria Iasi pentru anularea unei decizii de sanctionare • Grefiera este nemultumita ca a fost sanctionata disciplinar pentru ca nu a redactat la timp incheierile de sedinta de prin dosare • Judecatorii au constatat ca 80 dosare aveau probleme din cauza activitatii grefierei • Aceasta sustine ca volumul de activitate este prea mare si, uneori, a fost nevoita sa lucreze pana la miezul noptii
O grefiera de la Judecatoria Iasi le-a declarat razboi judecatorilor de la instantele superioare, care au sanctionat-o pentru ca nu si-ar fi facut treaba. Aceasta a deschis un proces impotriva conducerii Curtii de Apel Iasi prin care sustine ca a fost pedepsita pe nedrept. Procesul a fost bagat pe rolul Tribunalului Iasi, pe Sectia de Contencios Administrativ, la scurt timp dupa ce grefiera a fost sanctionata disciplinar. Conducerea Curtii de Apel Iasi a considerat ca aceasta a savarsit o abatere disciplinara prin faptul ca nu a facut la timp lucrarile din dosare. Carmen Adina Chirila a fost angajata la Judecatoria Iasi in anul 2006, pe Sectia Civila, in 2009 fiind trecuta pe Sectia Penala deoarece acolo era un deficit mai mare de grefieri. Dupa aceasta mutare, judecatorii au constatat ca grefiera nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatiile de serviciu, in sensul ca nu a trimis la timp citatiile la partile din dosare, nu a redactat incheierile de sedinta, adresele catre diferite institutii, incheierile de amanare ale dosarelor etc.
Problema a aparut pentru prima data pe data de 5 august 2009, atunci cand judecatoarea Cristina Oana Vieriu, presedintele unui complet de judecata, a constatat mai multe nereguli in dosare. Ulterior, s-a facut o cercetare disciplinara interna, in urma careia s-a constatat ca existau probleme in 80 dosare penale, care au avut termen pe 9 iulie,