Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tramvaiele liniei 41 nu au circulat ieri în Capitală pentru că nu se menţinuse linia "caldă"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 decembrie 2010 ·

Suspendarea celor doi directori de exploatare din RATB a fost motivată de faptul că aceştia nu au asigurat, în noaptea de marţi spre miercuri, circulaţia tramvaielor 41, pentru a menţine linia "caldă", a explicat, astăzi, directorul general al regiei, Adrian Criţ.

"În timpul nopţilor friguroase, un tramvai sau un troleu trebuie să circule pe liniile electrice pentru ca acestea să nu îngheţe la contactul cu apa", a adăugat Criţ.

Potrivit acestuia, problema apărută pe linia 41 a fost rezolvată abia aseară, în jurul orei 23.00, iar noaptea trecută au circulat tramvaie, pentru a nu se repeta situaţii blocării circulaţiei.

Pe de altă parte, directorul RATB a afirmat că firele electrice se rup sub presiunea cablurilor montate ilegal pe stâlpii regiei. "Probleme pe care le vedem cu ruperea firelor nu sunt din cauza noastră. Am cerut primăriei să intervină pentru îndepărtarea cablurilor montate ilegal", a subliniat Adrian Criţ.

Doi directori de exploatare din RATB au fost suspendaţi din funcţie din cauza faptului că ieri circulaţia pe linia 41 a fost blocată din cauza gheţii formate pe liniile electrice ale tramvaielor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 22 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 39 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 28 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°