Nu trece o săptămînă fără ca Muzeul Ţăranului Român să anunţe spectacole, conferinţe, filme, aşa încît nu vom exagera spunînd că el a devenit cel mai cunoscut centru al vieţii culturale bucureştene. O dovedeşte marele număr al celor care-i calcă pragul, chiar dacă unii sînt atraşi de librăria Cărtureşti, care şi-a deschis un sediu acolo, iar alţii (oare neapărat alţii?) de tejghelele din curtea din spate, încărcate de produsele unei gustoase bucătării ţărăneşti. În sala de la subsol, unde eram aduşi cu de-a sila la diverse şedinţe cu care propaganda oficială îşi făcea programul, se adună cu regularitate un public cinefil.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul De data asta, m-am dus să văd expoziţia „Spaţiul modernităţii româneşti 1906-1947“, o splendidă prezentare, critic interpretată, a arhitecturii româneşti din prima jumătate a veacului trecut. Textele placardate care comentează desenele şi fotografiile atrag imediat atenţia: exactitatea riguroasă a informaţiei şi bunul-simţ al judecăţii sînt calităţi pe care nu le întîlnim des şi pentru care sîntem recunoscători. Ele aparţin dnei Carmen Popescu, comisar general al expoziţiei, autoarea cărţii Le style national roumain. Construire une nation à travers l’architecture – o teză de doctorat în Franţa care, ca studiu de istorie culturală, arată o cunoaştere adîncă a subiectului. Zilele trecute, a apărut încă un volum cuprinzînd contribuţiile mai multor cercetători pe aceeaşi temă, iniţiat şi îngrijit de dna Carmen Popescu.
Nu se poate spune îndeajuns cît de nou este demersul găzduit acum de Muzeul Ţăranului. Tendinţele caracteristice care au străbătut arhitectura celor patru decenii sînt ilustrate de mărturii adunate în jurul a trei nume: Paul Smărăndescu, Henriette Delavrancea-Gibory şi Octav Doicescu. În total, 137 desene de arhitectură şi documente fotogra
