O veche legendă, zice-se, de sorginte dacică, vorbeşte despre cum a apărut ceapa în Câmpia Buzăului... Cică ar fi fost o dată o fată frumoasă, fiica unui mare luptător dac. Şi fata asta iubea un flăcău, şi băiatul o iubea aşijderea, şi se vorbiseră ei să se căsătorească într-o zi de primăvară. Dar până să vină ziua aceea s-a pornit un război şi feciorul s-a dus să lupte, împreună cu tatăl fetei şi cu toţi voinicii din sat. Se mai spune că, tot aşteptându-l să se întoarcă, fata s-a apucat să ţeasă şi să coasă o cămaşă, crezând că atunci când o va termina băiatul va fi lângă ea.

Dar cum el nu s-a întors, a ţesut şi-a cusut altă cămaşă, apoi încă una, şi încă una... Şi într-o zi a venit veste că războiul s-a terminat, dar era rost de bucurie, pentru că feciorul pe care-l iubea murise pe câmpul de bătălie. Fata s-a rugat atunci lui Zamolxis, cu lacrimi fierbinţi s-a rugat, să o transforme într-o plantă, să stea şi ea în pământul în care fusese îngropat iubitul ei. Şi Zamolxis a transformat-o în ceapă, iar fiecare dintre foile (cămăşile) cepei se spune că este una dintre cămăşile ţesute şi cusute de ea. Iar de fiecare dată când ne dau lacrimile tăind o ceapă, cu noi plânge fata de dac, neostoită încă de dorul iubitului ei...

Povestea aceasta a cepei aţi aflat-o probabil, deja, dacă aţi urmărit ediţia de săptămâna trecută a emisiunii „Ca la mama acasă”, când bucătarul-invitat de realizatoarea Emilia Nicolaescu, Ştefan Florin Varga, a pregătit „Ceapă umplută ca la Buzău”, o reţetă în care, pe lângă preţioasa legumă (prezentă în toate cele trei variante ale ei: albă, roşie şi de apă), s-au mai folosit câteva ingrediente simple, specifice postului: ulei, miez de nucă, miez de pâine muiat în vin, sare, piper alb măcinat şi mărar (cine şi-a putut permite, a adăugat în sosul de rumenit la cuptor şi puţină smântână, dar noi nu vă îndemnăm, ca să nu vă smintim posti