Mesajul a fost trimis. Multumesc!

M vine de la Mozart, nu de la Michael

Publicat in Adevarul, joi 2 decembrie 2010 ·

Festivalul Mozart începe la Cluj vineri, 3 decembrie, cu un concert simfonic susţinut de Filarmonică. Ce au în comun Wolfgang Amadeus Mozart şi Michael Jackson? Aparent, cel puţin iubirea pentru muzică şi notorietatea mondială.

Anul acesta, Festivalul Mozart, ajuns la cea de-a XX-a ediţie, a ales să se promoveze printr-un concept nou, realizat de o agenţie de publicitate care pe afişul festivalului a făcut o combinaţie între cei doi „monştri sacri“ ai muzicii, Mozart şi Michael Jackson. De altfel şi moto-ul festivalului, „M ist fur Mozart“ (germ. - M este de la Mozart) este o parafrază după titlul emisiunii „M is for Michael“ (M vine de la Michael) difuzată de postul de muzică MTV, după moartea artistului pop. „Întreg festivalul de anul acesta este organizat pe ideea «Mozart şi lumea noastr㻓, a declarat Adriana Bera, preşedintele Societăţii Române Mozart, organizatorul principal al festivalului. Organizatorii spun că această nouă concepţie grafică este menită să atragă publicul tânăr către această manifestare.

Concert pentru copii

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt dirijorul Ferenc Gabor (Berlin) şi solistul Robert Levin (SUA). În premieră, va avea loc un concert pentru cei mai mici ascultători. „Spectacolul «O vioară mică de-aş avea» va fi un cadou de Moş Nicolae pentru cei mici, pentru că are loc duminică seara, de la ora 17, în sala Studio a Academiei de Muzică «Gheorghe Dima»“, a precizat Adriana Bera. Spectacolul este realizat de studenţii Academiei de Muzică, dar şi de elevii de la Liceul de Coregrafie şi de la Şcoala Generală „Ion Creangă“.

Filarmonica „Transilvania“ va deschide şi va închide Festivalul Mozart din acest an cu câte un concert simfonic în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor, vineri, 3 decembrie (deschiderea) şi vineri 10 decembrie (închiderea), ambele de la ora 19.00.

Bani pentru Mozart, î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 2 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Daniel David -Proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități școlare

Ziua Constanta acum 35 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale. Potrivit unui anunț al Ministerului Educației, scopul proiectului este optimizarea activității prof

Sebastian Burduja: Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate

Gandul acum 18 minute
Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare, a anunțat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „Astăzi a ajuns pe șantierul centralei de la Mintia a

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum o ora
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 5 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

Ovidiu Burcă a rupt tăcerea! Culisele demiterii de la Oțelul: „Plec cu frustrare, nu-mi amintesc să fi trăit așa ceva”

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Ovidiu Burcă (45 de ani) a oferit prima reacție după ce . Clubul din Superliga a anunțat astăzi despărțirea de tehnician și instalarea lui Laszlo Balint (45 de ani). Burcă Clasica frază: «Vrem să facem un șoc.» Și cine poate plăti pe o perioadă scur

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 3 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Vești bune despre starea Papei Francisc. Nu mai are nevoie de ventilație mecanică

HotNews acum 31 minute
Medicii care îl îngrijesc pe Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, au anunțat, miercuri, că starea sa de sănătate continuă să se îmbunătățească și nu mai are nevoie de ventilația mecanică pentru a putea să respire pe timpul nopții, precizează Vatic

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°