Traficul aerian de pe aeroportul „Henri Coandă” a fost reluat, joi dimineaţă, dar mai multe curse interne şi externe au avut întârzieri, unele de peste două ore. Cele mai multe curse anulate le-a avut compania Tarom, care este şi cel mai mare operator de pe aeroportul bucureştean. Aceasta după ce marţi, 1 decembrie, compania anulase 47 de zboruri.
Pe panoul de zboruri din aeroportul Otopeni cursa internă Tarom spre Timişoara avea întârziere de jumătate de oră în timp ce cursa spre Paris avea peste 200 de minute întârziere. Reprezentantul Tarom de la biroul de Informaţii a declarat pentru Românialiberă.ro că toţi pasagerii ale căror zbouri au întârziere vor fi direcţionaţi către alte companii. Pe ruta Bucureşti-Paris, pasagerii vor putea zbura cu un avion al companiei Air France fără să plătească o diferenţă de preţ. Întrebat de reporterii romanialibera.ro dacă pasagerii care au fost nevoiţi să aştepte mai mult de două ore au primit sandvişuri şi apă, aşa cum prevede legislaţia europeană, reprezentantul Tarom a declarat că nu ştie să răspundă la acestă întrebare.
O altă companie care a avut astăzi probleme a fost Czech Airlines (CSA) deoarece cursele care veneau de la aeroportul din Praga au avut întâzieri de peste 2 ore. Aeroportul Praga-Ruzyne, cel mai frecventat din Europa Centrală, a fost închis timp de şase ore în noaptea de miercuri spre joi şi aproximativ 40 de zboruri au fost anulate din cauza ninsorilor abundente, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a acestuia, Michaela Lagronova.
Compania Czech Airlines a dat asigurări că toţi pasagerii vor ajunge la destinaţii, fie cu următoarele curse ale companiei, fie cu avioane ale celorlalte companii. Călătorii care urmau să zboare pe ruta Bucureşti-Praga-Berlin, au fost transferaţi la o altă cursă a companiei Lufthansa pe ruta Bucureşti-Munchen-Berlin.
Reprezentan