Ich Clown e un spectacol - captură a realităţii. Am tot citit în ultimul timp despre cum pleacă românii. Tineri, maturi, doctoranzi, analfabeţi, femei, bărbaţi. Valuri, valuri. Pleacă din România. Fug. Se cară. Se cărăbănesc. Unde văd cu ochii. În Europa. În Uniunea Europeană. Fără paşaport, fără viză, doar cu buletinul.

Vera Ion şi Sorin Poamă sechestrează fragmente de viaţă pe care le înşiră ca fasolea pe sfoară. Poveşti şi portrete de oameni care fug. De sărăcie. De neputinţă. De un viitor amputat. De ţara noastră sufocantă. Prin definiţie, oriunde e mai bine decît aici. Actorul care n-a apucat să joace, veşnicul student (epigon al cehovianului Petea Trofimov), ţiganul moldovean, tînăra regizoare sînt posibili candidaţi la descoperirea identităţii în mirajul european. Dar e sau nu vorba de un miraj?

Fiecare personaj parcurge un traseu pentru care decizia plecării e punct obligatoriu. E în job description-ul vieţii. Faci ce faci şi apoi pleci. Un timp sau pentru tot timpul. Numai că şi dincolo întîlneşti alţi călători, oameni care fug de familie, de reguli sociale, de faimă, de dragoste, de ei înşişi. În fond, lumea e un aeroport, o gară sau un port, după caz. Next destination? Ich Clown e un spectacol al dezorientării. Lumea în care trăim e confuză, iar România e patria rătăciţilor.

Spectacolul deschide seria „Scrie pentru tine”, un program de colectare a poveştilor personale care sînt apoi transformate în texte. Pentru acest episod –pilot s-au folosit poveştile celor doi regizori – actori, unul plecat la Londra, altul la Berlin. Experienţa personală devine icon identitar. Nu ştii cine eşti, dar afli ce poţi deveni (o parafrază a replicii Ofeliei). Personajele sînt curăţate de teatralitate, iar unele dintre interpretări sînt remarcabile. Se detaşează Andrei Şerban în rolul lui Wiliam, rom din Vaslui, cu o poveste de viaţă care cuprinde ingr