Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replica Administratorul Cocor spera la reesalonarea datoriilor - Fiscul a scos la vanzare cazile lui Moroianu de la Cocor SPA

Publicat in Ziua Constanta, joi 2 decembrie 2010 ·

Chiar dacă este catalogat unul dintre cele mai moderne centre SPA din zonă - la inaugurarea lui participând însuşi ministrul turismului, Elena Udrea - afacerea din spatele Hotelului Cocor nu pare să meargă chiar pe roate. În urmă cu aproape o săptămână Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Medgidia a scos la licitaţie o parte din bunurile cele mai de preţ ale respectivei unităţi, anume căzi şi utilaje de tratament. Sunt puse la vânzare un număr total de 18 bunuri, printre care căzi de hidroterapie şi mese de masaj, dar şi paturi de cromoterapie.

Valoarea totală a bunurilor puse în vânzare se ridică la peste 300.000 de lei fără TVA, acestea aflându-se în stare foarte bună, cu an de fabricaţie 2009. Prima licitaţie este programată pentru data de 14 decembrie a.c., însă este foarte greu de crezut că vor exista participanţi dispuşi să ofere atâţia bani în această perioadă. Dacă executarea va fi dusă la final (adică dacă debitorul nu îşi va achita între timp datoriile), este posibil ca parte din bunuri să îşi găsească proprietar abia după a 3-a strigare, când preţul va fi diminuat cu 75%. Mişcarea poate veni, de altfel, tot din partea debitorului, fiind arhicunoscută o practică printre marii datornici aceea de a cumpăra pe altă firmă (curată) bunurile executate de fisc, la sume mai mici decât datoria la stat.

Cum a ajuns Moroianu în această situaţie?!

Nicolae Moroianu, administratorul Cocor Turism SA, este un personaj bine conturat în industria turismului românesc. De la nivelul la care se află îşi permite să reclame ministrului turismului că „are probleme" cu Taromul. Cifrele de afaceri ale firmei în cauză sunt impresionante, însă în spatele lor există şi datorii pe măsură. Arhiva Garanţiilor Reale Mobiliare relevă faptul că o parte dintre bunurile imobile aparţinând Coc

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 8 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 3 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 5 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°