Kazahstanul nu a "apreciat" faptul că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy nu a participat personal la reuniunea la vârf a OSCE-ului de la Astana. Statul francez a fost însă reprezentat de premierul François Fillon. Pentru şeful suprem de la Astana, care conduce Kazahstanul cu o mână de fier, acest summit este un succes personal, o carte de vizită pe plan internaţional.
Kazahstanul nu a "apreciat" faptul că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy nu a participat personal la reuniunea la vârf a OSCE-ului de la Astana. Statul francez a fost însă reprezentat de premierul François Fillon.
Fără îndoială, preşedintele Nursultan Nazarbaiev l-ar fi preferat pe Nicolas Sarkozy la această reuniune. Pentru şeful suprem de la Astana, care conduce Kazahstanul cu o mână de fier, acest summit este un succes personal, o carte de vizită pe plan internaţional.
Cel puţin 38 de şefi de stat şi de Guvern au făcut deplasarea la Astana, oraş născut de fapt din voinţa lui Nursultan Nazarbaiev, care a instalat aici în 1994 capitala ţării. Ziarul Le Figaro îl consideră însă o expresie a kitsch-ului, ieşit din visul unui dictator.
Franţa a justificat absenţa lui Nicolas Sarkozy de la acest summit al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa numai din cauza agendei încărcate a preşedintelui. Şi ca nu cumva să creadă cineva că Nicolas Sarkozy nu agreează prea tare ideea de a se afla în compania lui Nursultan Nazarbaiev, agenţiile de presă precizează că François Fillon este premierul francez care a efectuat cele mai multe deplasări internaţionale, de când există cea de-a cincea republică franceză.
Se mai reaminteşte în acest context că relaţiile dintre Franţa şi Kazahstan sunt excelente. De altfel, Nursultan Nazarbaiev a venit la Paris în octombrie anul acesta şi a semnat cu francezii contracte în valoare de două miliarde de dolari, iar Nicolas Sarkozy a e