- cravata roșie de pionier -

Cravata roşie cu tricolor, centura cu pafta, cămăşile albe cu epoleţi, băştile, insignele, tresele, şnururile gradelor ierarhice ale organizaţiei, forumurile zonale şi naţionale construiau un complex simbolic extrem de performant. Primirea în rîndurile Organizaţiei Pionierilor era un moment important în viaţa oricărui elev din România socialistă. În sălile principale ale muzeelor din oraşele ţării sau în preajma marilor monumente, în sunete de trompete şi de tobe, intrarea în Organizaţia Pionierilor căpăta o greutate simbolică importantă. În faţa vestigiilor istorice ale părinţilor daco-romani ai naţiunii, primirea cravatei roşii cu tricolor devenea momentul unei intrări sacre în rîndul lumii mai bune, pe care o promitea comunismul. Natura spectacolului acestor momente, decorul, costumele, cîntările corale, trompetele decorate cu steagul pionieresc, tobele, publicul emoţionat se constituiau în primul moment de sacralitate al religiei ateiste.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă" A vorbi despre o formă de sacralitate a acestor mari spectacole nu e o forţare a interpretării sacrului. În substanţa acelor momente, veneraţia palpita, ca „marea inimă a naţiunii strîns unite în jurul partidului şi a conducătorului său“. Sigur că imediat după terminarea festivităţii, la plecare, puteai să-ţi auzi părinţii şi prietenii lor spunînd bancuri despre Stejarul de la Scorniceşti, sau bîrfind grangurii şi activiştii care participaseră la acţiune. Dar la ieşirea de la biserică nu se face acelaşi lucru? Nu se şoptesc povestioare şi observaţii uşor picante la adresa sacerdotului? Asta nu exclude prin nimic asumarea stării de veneraţie, de solemnitate, din timpul spectacolului religios.

Urmarea ca la carte a funcţion