Medeea Marinescu este o actriţă care joacă atât în filme, cât şi în multe piese de teatru. A debutat la vârsta de trei ani în filmul „Iarna bobocilor", pentru ca la şase ani, Ion Popescu-Gopo să o distribuie în „Maria Mirabela", film ce a apărut de curând şi pe DVD. Spre deosebire de alţi copii minune ai generaţiei ei, Medeea Marinescu nu s-a pierdut în uitare, ci a devenit, în timp, una dintre cele mai îndrăgite actriţe ale momentului.
Ai crescut într-o familie de cineaşti. Cum este să te trezeşti în film, în teatru şi să continui cu acelaşi lucru?
Medeea Marinescu: Cred că este mai mult decât îşi poate dori orice actor, pentru că am ajuns să fac meseria aceasta aproape pe nesimţite. M-am născut pe platou, am mers de mică cu ai mei la filmare, pentru că nu aveau cu cine să mă lase. Toată copilăria mea a însemnat cinema. Atunci când am ajuns să trăiesc din profesia asta de actriţă, n-am avut sentimentul că fac o profesie, că sunt plătită pentru ceea ce fac şi că trebuie să-mi plătesc facturile în urma acestei meserii. Am avut pur şi simplu senzaţia că e un mod de viaţă. Eu n-am avut stresul sau teama de a mă afla pe un platou, n-am avut crisparea de a fi şi de a vorbi în faţa unei camere de filmat, pentru că eram obişnuită să stau şi în faţă şi lângă ea, lângă tata care filma. Eram obişnuită, am trăit şi mi-am petrecut copilăria lângă nişte actori minunaţi pe care poate mulţi tineri din ziua de azi nu-i mai ştiu: Octavian Cotescu, George Constantin, Leopoldina Bălănuţă... Toate astea au devenit un avantaj pentru mine.
Pentru că ai amintit de nişte nume mari ale teatrului românesc, ai ajuns mai târziu să joci alături de ele. Cum a fost? Ai avut inhibiţii?
M.M.: Absolut deloc. Din contră, e o stare extraordinar de bună. Se amestecă plăcerea cu nostalgia. Să vă dau un exemplu... Acum am scos un spectacol, „Dineu cu proşti", unde joc alături de
