Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat, joi, în faţa jurnaliştilor, că FIFA a luat "decizia greşită" acordând Qatarului dreptul de a organiza turneul final al Cupei Mondiale din 2022, în detrimentul Statele Unite ale Americii, informează AFP, citat de Mediafax.
"Cred că este o decizie greşită", a reacţionat Obama, după anunţul făcut de FIFA.
La rândul său, preşedintele Federaţiei de Fotbal din SUA (US Soccer), Sunil Gulati, s-a declarat extrem de dezamăgit. "Evident suntem extrem de dezamăgiţi. Faptul că am fost la un pas de succes, este greu de acceptat. Înfrângerea este un pas înapoi în încercarea de a promova acest sport în viitor", a mai spus Gulati.
Qatar va organiza ediţia din 2022 a turneului final al Cupei Mondiale de fotbal, potrivit votului exprimat, joi, la Zurich, de cei 22 de membri ai Comitetului Executiv al FIFA.
Celelalte candidate pentru găzduirea turneului final al CM din 2022 erau SUA, Australia, Japonia şi Coreea de Sud.
Candidatura SUA a ajuns până în turul patru al scrutinului, când a pierdut, cu opt voturi, în favoarea Qatarului, care a primit 14 voturi.
Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat, joi, în faţa jurnaliştilor, că FIFA a luat "decizia greşită" acordând Qatarului dreptul de a organiza turneul final al Cupei Mondiale din 2022, în detrimentul Statele Unite ale Americii, informează AFP, citat de Mediafax.
"Cred că este o decizie greşită", a reacţionat Obama, după anunţul făcut de FIFA.
La rândul său, preşedintele Federaţiei de Fotbal din SUA (US Soccer), Sunil Gulati, s-a declarat extrem de dezamăgit. "Evident suntem extrem de dezamăgiţi. Faptul că am fost la un pas de succes, este greu de acceptat. Înfrângerea este un pas înapoi în încercarea de a promova acest sport în viitor", a mai spus Gulati.
Qatar va organiza ediţia din 2022 a turneului final al Cupei Mondiale de fotbal, pot