Cursul de schimb a crescut la sfârşitul săptămânii trecute peste 4,3 lei/euro, iar analiştii financiari au plasat deprecierea monedei româneşti într-un context mai larg, marcat de problemele cu care se confruntă economiile cu grad ridicat de îndatorare din zona euro.
Revista Săptămâna Financiară lasă însă deoparte situaţia internaţională şi declaraţia directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care include România în categoria ţărilor vulnerabile (alături de Grecia, Irlanda, Letonia şi Ungaria), şi arată că la baza creşterii cursului stau mai degrabă cauze interne. Publicaţia explică faptul că o serie de mari jucători consideră că se deteriorează premisele de a face profit în România şi atunci preferă să-şi facă hedging la un curs care le convine. De la începutul anului şi până acum, leul s-a devalorizat cu un procentaj de sub 2% în situaţia în care marjele de profit practicate de companii au fost mult mai mari, iar respectiva depreciere reprezintă foarte puţin faţă de întreaga bandă de variaţie de 15% pe care o poate parcurge. Anul viitor e puţin probabil ca BNR să mai adopte o poziţie conservatoare în privinţa cursului, pentru că deşi ea a tot încercat să protejeze mediul de afaceri prin variaţii minore ale ratei de schimb, Guvernul a stricat „business“-ul pe seama mutării încetării de plăţi de la stat în zona privată, prin intermediul arieratelor, al reducerii salariilor bugetarilor, dar şi al majorării TVA. Cu alte cuvinte, în 2011, deprecierea leului este una dintre puţinele variante de a încerca să se creeze premise de relansare economică.
Ceea ce trebuie readus în memorie, ca o completare a celor spuse de revista economică, e o declaraţie a guvernatorului Băncii Naţional, din iulie 2009, în care acesta sublinia că „între 4,1 şi 4,3 lei/euro, cursul este stabil“. Luare de poziţie pe care Mugur Isărescu a făcut-o fără a uita să averti
