Conducerea Administraţiei Fluviale a „Dunării de Jos" (AFDJ) va renunţa la aproape 20 la sută din personal în urma reorganizării companiei de stat. Concedierile colective sunt necesare pentru reducerea cheltuielilor de personal în anul următor. În urma acestei decizii,150 de angajaţi din totalul de 920 de salariaţi ai AFDJ vor fi trimişi în somaj. Vor rămâne pe drumuri salariaţi din Brăila, Galaţi, Sulina şi din celelalate puncte de lucru ale AFDJ.
Disponibilizaţii au primit preavizele începând cu data de 23 decembrie a acestui an.
„Decizia a fost de mai mult timp propusă în Consiliul de administraţie. Se ştia din vară despre această intenţie. Disponibilizările au fost puse în practică pentru a se face reduceri de cheltuieli. Cu toate acestea, sunt multe alte reduceri de cheltuieli care se puteau face şi nu s-au realizat. Ca de obicei, se renunţă la oameni, nu la contractele de achiziţii", a declarat Ştefan Frunză, preşedintele Sindicatului „Farul".
Persoanele disponibilizate vor primi plăţi compensatorii care vor fi acordate în două tranşe.
Conform Contractului Colectiv de Muncă se acordă despăgubiri între 12 şi 24 de salarii medii nete (salariul mediu net luat în calcul fiind de 2.438 de lei).
Prima tranşă din aceste plăţi se face pe parcursul primelor 15 zile de la plecare. Potrivit lui Ştefan Frunză, suma totală de care ar fi nevoie pentru acordarea plăţilor compensatorii către cei 145 de angajaţi se ridică la circa opt milioane de lei.
AFDJ asigură şenalului navigabil pe întreg sectorul românesc al Dunării.