Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că nu va organiza niciun referendum privind demolarea clădirii de lângă Catedrala Sf. Iosif, însă este posibilă "o consultare publică mai largă" cu privire la acest subiect, anunţă NewsIn.
Clădirea, numită Cathedral Plaza, a declanşat un scandal între Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti şi dezvoltatorul proiectului imobiliar, Millennium Building Development.
În octombrie 2009, Oprescu a anunţat că a somat Millenium Building Development să sisteze lucrările la Cathedral Plaza, pentru că autorizaţia de construcţie eliberată de Primăria sectorului 1 a expirat pe 14 iunie. În replică, dezvoltatorul blocului turn de lângă Catedrala Sf. Iosif a precizat că Inspectoratul de Stat pentru Construcţii a constatat legalitatea autorizaţiei deţinute.
Proiectul de construcţie a Cathedral Plaza a început în 1998 pentru o clădire de doar 17 metri, care ulterior a ajuns la 75 de metri, având 19 etaje, parter şi patru niveluri subterane.
Controversele legate de clădire au apărut după ce arhiepiscopul Ioan Robu, care îşi dăduse iniţial acordul pentru proiect, a anunţat că nu mai este de acord cu acesta. Începând cu 2001, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a trimis numeroase scrisori şi a făcut diverse sesizări către organele în măsură să oprească această construcţie.
La începutul lunii octombrie 2009, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a declarat că instituţia pe care o conduce are o culpă acumulată în timp, ca urmare a cedării la presiuni, cel mai relevant exemplu fiind Cathedral Plaza, clădire a cărei construire nu ar fi fost posibilă fără insistenţele arhiepiscopului Ioan Robu.
Demnitarul a reamintit atunci că, în mandatul de ministru al lui Ion Caramitru, Arhiepiscopul insista pentru construirea clădirii de lângă Catedrala Sf. Iosif, iar acum cere cu aceeaşi insist