Doua mecanisme de natura afectiva influenteaza realizarea invatarii; unul ne da emotii, sentimente neplacute, altul ne da stari placute, de bine si de bucurie.
Este probat stiintific - creierul afectiv este mai rapid si de obicei dominant, ratiunea facand apel la afectiv pentru a lua decizii.
Chiar daca rationam asupra unor lucruri, motivele care ne determina actiunea sunt de natura afectiva.
Antonio Damasio a argumentat cu probe stiintifice in "Eroarea lui Descartes" ca, in absenta reperelor afective, ratiunea este practic incapabila sa ia decizii corecte, consecvente, astfel incat viata sociala a individului este ruinata.
Ceea ce simtim influenteaza invatarea
Acest lucru nu ne surprinde, deoarece fiecare ne putem da seama de rolul afectelor placute sau neplacute in viata noastra.
Un proverb sintetizeaza acest lucru: "Cine se arde cu ciorba sufla si-n iaurt". Este irational sa sufli ca sa racesti iaurtul, dar pana cand experienta isi regaseste echilibrul, suntem mult mai atenti la alimentele consumate.
Pericolele prin care trecem sunt intotdeauna insotite de emotii puternice. Ele au rolul de a impune corpului, creierului, masurile necesare pentru memorarea situatiei, a erorii de comportament care a condus la pericol.
Fara aceste emotii, nu am mobiliza suficienta energie pentru a fixa definitiv in memoria afectiva pericolul care ne pandeste in anumite situatii. Rolul lor este acela de a ne atrage atentia asupra pierderilor pe care le putem suferi.
Emotiile pozitive apar, de exemplu, cand intalnim pe cineva drag, in prezenta caruia viata noastra s-a imbogatit, primeste sau poate capata un sens.
Ne bucuram cand unele nevoi sau aspiratii se implinesc, cand suntem cu prietenii sau familia, ei ne ajuta sa ne regasim echilibrul dupa o munca obositoare. @N_