Pentru elevii din şcolile generale şi liceele din Alexandria, pacheţelul cu mâncare de acasă e de mult istorie. Lângă toate unităţile există cel puţin un chioşc care vinde mâncare de tip fast-food, iar majoritatea elevilor se hrănesc zilnic în pauze cu şaorma, chebap sau sandvişuri.
Chiar peste drum de Şcoala generală nr. 5, situată în centrul oraşului, există un magazin care vinde produse de patiserie, sandvişuri, pizza şi hot-dog. Majoritatea elevilor din clasele V-VIII, dar şi colegii lor mai mici din ciclul primar, dau fuga în pauză până la „chioşc” să îşi cumpere ceva de mâncare. „ Îmi iau sandviş în fiecare zi, nu mai vin cu pachet de acasă . Îmi place mai mult ăsta.”, spune Liliana, o fetiţă de clasa a IV-a , clientă fidelă a chioşcului de peste drum de şcoală.
Şi lângă Liceul teoretic „ Constantin Noica” din Alexandria, unde învaţă elevi din clasele I-XII funcţionează cu chioşc în care se vând produse de tip fast food. Elevii trec strada în pauză pentru o şaorma pe care şi-o cumpără cu cei 7 lei daţi de părinţi pentru mâncare. „ Mama îmi dă cam 10 de lei pe zi pentru pachet. Îmi iau şaorma sau chebap, depinde de ce am poftă, mai schimb când mă plictisesc”, spune Cristian, una adolescent de 16 ani, din clasa a X-a.
Cea mai mare abundenţă de elevi pe şaormeriile este în centrul oraşului. Aici există 5 fast-food-uri într-o arie de aproximativ 400 de metri pătraţi. Comercianţii au ales această zonă pentru apropierea sa de două şcoli-Şcoala generală „ Ştefan cel Mare” şi Liceul teoretic „ Al. I Cuza”. „Vindem cel puţin 50 de şaorma pe zi elevilor, plus sandvişuri sau chebap. Copiii s-au învăţat să vină aici să mănânce. Mai ales cei de liceu, care au mai mulţi bani la ei”, ne-a spus vânzătorul de la una dintre şaormeriile din centrul oraşului. Din comoditate sau presaţi de copii, majoritatea părinţilor care au copiii în ciclul gimnazial