Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi angajaţi ai Primăriei Capitalei pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.
Gabi Paraschiv, referent la SC Apolodor SRL, pentru trafic de influenţă şi Rareş Constantin Neagu, consilier juridic în cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti sunt cele două persoane trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), se precizează într-un comunicat emis de Direcţie.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie-noiembrie 2010, Gabi Paraschiv, a pretins unei persoane denunţătoare să îi vândă un imobil situat în Bucureşti la un preţ mai mic decât cel convenit („diferenţa” câştigată de către inculpat fiind în cuantum de 20.000 euro) şi să ,,cedeze”, în folosul unei terţe persoane, drepturile succesorale şi litigioase pe care persoana denunţătoare le avea asupra unui alt imobil situat în Bucureşti.
Aceste drepturi litigioase fuseseră dobândite anterior de denunţătoare pentru suma de 100.000 euro. În schimb, Paraschiv a promis că va interveni pe lângă membrii Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, pentru a obţine, în favoarea denunţătoarei, soluţionarea unei notificări, în sensul emiterii de către Primarul General al Municipiului Bucureşti a Dispoziţiei de retrocedare în natură a unui imobil situat într-o zonă centrală din Bucureşti.
În acest context, uzând de calitatea sa de consilier juridic în cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, Neagu a intermediat intervenţia lui Paraschiv pe lângă persoane cu atribuţii de decizie din cadrul Primăriei Generale şi a asigurat totodată completarea dosarului sus amintit cu acte esenţiale pentru soluţionarea sa favorabilă. În schimb, Neagu urma să primească de la Paraschiv