Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dreptul de-a pleca, obligaţia de-a rămâne (I)

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Ziua Naţională n-ar trebui să inspire atâta kitsch, dar facilul are pretutindeni alaiuri lungi şi mulţumite.

Meniul catodic de Ziua României a arătat la fel ani în şir: paradă militară, dansuri populare, partituri culinare în cheile Fa-Sol (cu sau fără cârnaţi), plus un vălmăşag de declaraţii duios-ipocrite pe adresa ţărişoarei, rostite de români strânşi de reporteri sub umbrela lui „Ce-ţi doresc eu ţie". Inflamări patriotice, căluşari, salve de tun, steaguri pe stâlpi, abur de cazan şi farfurii de plastic. Picoteală pe canapea, în aşteptarea filmului tematic de seară, în care voievodul repede ghioaga în duşmani şi-i deşiră moral prin avântate formule retorice. În general, Ziua României e un prilej de exces festivist imposibil de ratat. Şi de spectacole groteşti în care un fals Ion Creangă vorbeşte despre privatizările suspecte, Zmeul-zmeilor e somat să-şi achite rata la vizuină, Făt-Frumos are cocardă tricoloră, iar Ileana Cosânzeana găteşte cu mujdei şi îşi întreabă vecinii cu cine fac banking. Ziua Naţională n-ar trebui să inspire atâta kitsch, dar facilul are pretutindeni alaiuri lungi şi mulţumite.

Tocmai de aceea m-am bucurat când am văzut că unele posturi TV au schimbat foaia şi au decis să renunţe la repertoriul clasic. Însă uneori bucuria e dovadă de nesăbuinţă la porţile Orientului. Două dintre aceste posturi, unite prin stranii manevre telepatice, au decis să înnobileze ziua naţională prin discuţii pe aceeaşi temă: de ce aţi pleca din România? Bizară coincidenţă, ciudat unghi de privire a ţării. La antipodul refrenelor lăcrămoase şi al hăuliturilor patriotarde, moderatorii celor două emisiuni (chiar nu contează cum îi cheamă şi unde lucrează) au invitat pur şi simplu la părăsirea ţării. Iată un raţionament cu adevărat original: iubim cu atât aplomb România, încât îi facem pa. Dragostea pe care i-o purtăm ne îndeamnă s-o lăsăm de izbelişte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 58 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 43 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 51 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°