Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARTE VIZUALE. Destine la răscruce la Bucureşti

Publicat in Observator Cultural, vineri 3 decembrie 2010 ·

Muzeul Naţional de Artă al României (intrarea Ştirbey Vodă) găzduieşte expoziţia tematică Destine la răscruce – Artişti evrei în perioada Holocaustului. La vernisaj au fost prezente personalităţi ale vieţii publice româneşti, ambasadori, membri ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti, membrii comunităţii evreieşti, pictori, scriitori, reporteri ai posturilor de radio şi televiziune, peste 450 de invitaţi. Este un lucru ştiut că vernisajele sînt mai ales evenimente mondene, dar atunci cînd exponatele te atrag ca un magnet, încît nu poţi trece fără să te opreşti la fiecare dintre ele, este un lucru mai rar, care dovedeşte din plin succesul expoziţiei. Sînt expuse 113 lucrări de pictură, grafică de reproducere şi grafică de şevalet, realizate de 16 artişti români aparţinînd comunităţii evreieşti, care au debutat în perioada anterioară Holocaustului. Sînt operele a 16 artişti evrei care au adus contribuţii majore la introducerea, în spaţiul românesc, a „artei noi“, unii dintre ei numărîndu-se printre promotorii avangardismului. Alături de nume de referinţă ale modernismului european, precum Victor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal, Jules Perahim sau Max Herman Maxi, în expoziţie sînt prezenţi şi artişti mai puţin cunoscuţi, precum Alex Leon, Iosif Klein, Ernö Tibor, Aurel Mărculescu, Mina Byck Wepper, Lazăr Zin sau Marc Lövith. În cuvîntul de deschidere rostit de doamna Roxana Theodorescu, director general al Muzeului Naţional de Artă al României, s-a subliniat faptul că expoziţia este rezultatul colaborării dintre Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (INSHR-EW). Acest proiect expoziţional îşi propune să ofere noi chei de abordare în cercetarea artei româneşti, evidenţiind rolul creatorilor români de origine evreiască în viaţa culturală naţională, într-un context istoric aparte

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 23 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vârful maxim al viiturii pe Dunăre se estimează că va fi atins la sfârșitul lunii. Autoritățile, în alertă

Ziua Constanta acum 3 ore
Vârful maxim al viiturii se estimează că va fi atins în jurul datelor de 29-30 septembrie și va avea o valoare de până la 8000 mc/s, informează Apele Române. Debitul pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 22 – 23.09.2024 a f

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 3 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum o ora
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°