Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Lăcătuş este exasperat de ocaziile irosite: "Ce şansă am ratat!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 3 decembrie 2010 ·

- Domnule Lăcătuş, sînteţi mulţumit de rezultat?

- Era important să obţinem victoria pentru a fi siguri că trecem mai departe. Dacă aveam mai multă încredere în forţele noastre, dacă eram mai atenţi în defensivă, am fi cîştigat şi am fi sărbătorit calificarea în primăvara europeană.

- Se putea obţine mai mult?

- Ştiu doar că, practic, am început jocul de la 0-1 şi că ratăm din ce în ce mai mult. Am dat cu piciorul unei şanse mari de a fi deja calificaţi.

- Obiectivul poate fi îndeplinit cu un egal la Napoli.

- Va fi foarte greu, mai ales că jucăm în deplasare. Consider că rezultatele cu Napoli, Utrecht şi Liverpool sînt bune şi foarte bune. Sper să fie şi în Italia la fel.

- Calificarea ar salva sezonul?

- Ar mai alina durerea jucătorilor şi a fanilor pentru că sezonul nu este ratat. Au fost doar cîteva nereuşite pe care le mai putem îndrepta.

"Întotdeauna am fost mîndru de jucătorii mei, indiferent de rezultat. Sînt şi ei oameni şi mai greşesc, asta trebuie să înţeleagă lumea!"

Marius Lăcătuş

"Băieţii s-au autodepăşit, Lăcătuş a pregătit excepţional meciul, iar publicul a fost demenţial. Dacă vom juca aşa şi în campionat, nu ne va sta nimeni în cale"

Mihai Stoica, manager general Steaua

"La Napoli se dă lupta finală. Ar fi o mare bucurie pentru mine să mă calific în primăvara europeană"

Bogdan Stancu, atacant Steaua

"Stelei i-au lipsit doi mijlocaşi de creaţie. Are şanse doar dacă se duce la Napoli şi face un joc inteligent cu presing necruţător"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

"După cum a început meciul, am crezut că Liverpool va învinge. Steaua trebuia să joace ca în repriza a doua, combinativ, cu o posesie mai mare"

Emeric Ienei, fost selecţioner

"A fost un meci reuşit ţinînd cont de valoarea adversarului. Avem calificar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 22 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 58 minute
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 19 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 54 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 56 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°