O informare postată pe site-ul grupului S&D din Parlamentul European, referitoare la petiţiile privind SNAp respinse, joi, în Comisia de Petiţii, menţionează că "fiica preşedintelui României este printre europarlamentarii de dreapta acuzaţi de manevre" în acest caz, informează Mediafax.
"Fiica preşedintelui României este printre europarlamentarii de dreapta acuzaţi de manevre prin care au încercat să împiedice Parlamentul European să dezbată o petiţie despre libertatea presei în ţara ei. Elena Băsescu, din Partidul Popular European, şi alţi membri ai grupului ei au participat în număr mare la o întâlnire a membrilor tuturor grupurilor politice din Comisia de Petiţii şi au votat pentru închiderea unei petiţii a jurnaliştilor români, în pofida protestelor formulate de celelalte grupuri politice", se arată în materialul postat joi.
În postare se precizează şi că Victor Boştinaru, europarlamentar PSD, i-a scris în semn de protest preşedintei Comisiei de Petiţii, Erminia Mazzoni, cerându-i să intervină şi să redeschidă petiţia.
Potrivit sursei citate, Boştinaru a reclamat că manevrele dreptei pentru blocarea petiţiei au fost "fără precedent".
"Îmi este ruşine de ceea ce s-a întâmplat azi. Dreapta a subminat credibilitatea comisiei şi a afectat poziţia noastră faţă de cetăţenii şi petiţionarii pe care ar trebui să-i protejăm", a spus Boştinaru, joi, potrivit aceleiaşi postări.
Elena Băsescu este singura membră a Delegaţiei PDL din PE care este membră de drept a Comisiei de Petiţii.
Petiţia referitoare la Strategia Naţională de Apărare a fost respinsă, joi, în Comisia de Petiţii a PE, măsura fiind votată de reprezentanţii PPE, după ce membrii altor patru grupuri politice au părăsit sala, a declarat, pentru Mediafax, Victor Boştinaru.
Victor Boştinaru a spus că respingerea petiţiei va fi contestată de reprezentanţii S&D, ALDE, Verzi şi GUE