Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Momentul adevărului. Credem în voi!

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 3 decembrie 2010 ·

Derbyul etapei a XIII-a a Diviziei A la baschet masculin va avea loc duminică, 5 decembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş, unde BC Mureş din localitate va primi vizita campioanei en titre, Asesoft Ploieşti. Partida va fi arbitrată de trioul alcătuit din Doru Vinasi, Laurenţiu Grigoraş şi Ciprian Stoica şi va fi transmisă în direct de postul de televiziune TVR3.

Haideţi în alb la sală!

„Tigrii” joacă iar acasă,

Cu un adversar de clasă,

Asesoft Ploieşti – campioana,

Versus

BC Mureş – amfitrioana.

Suntem un public corect,

Îi primim cu mult respect,

Bine aţi venit în „Junglă”,

Vă vom face noaptea lungă!

De Ploieşti nu ne e frică,

Fiindcă nu-l au pe Bănică,

Vrem din nou să câştigăm,

Titlul să-l acaparăm!

Cu calmul lui obişnuit,

Deri Csaba e iubit,

Respectat pentr-al său har,

Antrenor ca el, mai rar!

Echipa e motivată,

Pentr-o luptă adevărată,

Cu JuJuan căpitan,

Vom avea mai mult elan!

Lewis va zburda pe teren,

Vom avea ce să vedem,

Dumitru va lupta ca un zmeu,

Aşa cum face mereu!

Lăpuşte va da coş după coş,

Va juca fără reproş,

Pora ne va încânta,

Cu „treiţe” de NBA!

Gytis va face spectacol,

Detenta lui, un miracol,

Mladenovic va fi imperial,

Iar finalul, triumfal!

Forte va păzi panoul,

Poate să înceapă showul!

PS. Haideţi în alb la sală,

Să facem atmosferă de gală!

Go, BC Mureş, Go!

JuJuan Cooley, regele „Junglei”

Fără nici o îndoială, cel mai îndrăgit jucător din istoria BC Mureş este JuJuan Cooley. Mereu cu zâmbetul pe buze, conducătorul de joc american este cel mai eficient „tigru” din acest sezon, unul în care târgumureşenii speră să obţină cea mai bună performanţă din istoria clubului.

- 236 de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 43 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 58 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 37 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 47 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°