Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce am uitat că vine Crăciunul?

Publicat in Pandoras, vineri 3 decembrie 2010 ·

Acum câteva săptămâni simţeam că „acasă” începe să ţipe după un vârf de cuţit de scorţişoară şi trei linguriţe de esenţă de rom. „Acasă” începuse să umple liste de rubedenii uitate peste an şi de prieteni din liceu. „Acasă” scria liste de cumpărături şi încercuia cadouri posibile. Pentru cine? Pentru aceiaşi şi unul în plus. Din fericire. Refuzam să-mi imaginez bradul pentru că nu-mi părea că va trece destul de repede timpul şi mă uitam prin vitrine după primele coroniţe gândindu-mă că iar am întârziat să cumpăr una pentru mine. A venit însă 1 Decembrie şi am uitat tot: şi vanilia, şi romul, şi bradul, şi listele, şi cadourile şi întregul 2010. În loc să înot în zăpadă, mă lupt cu nămeţii de deadline-uri, în loc să mă bat cu zăpadă, mă războiesc cu secretare comode care mă urăsc înainte de a atinge telefonul, în loc să fac prăjituri, cumpăr cartofi prăjiţi şi în loc să scriu felicitări, sufoc tastatura cu tot felul de „stimaţi”. Ştiu că am nevoie de picături, linguriţe, polonic, mixer, linguri de lemn şi nucă de cocos. Ştiu că mama nu face cozonaci cu becuri şi ştiu că tata ar muri de râs dacă ar şti că mă supăr din cauza unui italian care nu participă la eveniment pentru că nu vrea să se rătăcească într-o ţară de lumea a treia. Şi ar fi crăciunesc să pot sta acasă, să scot tăvi cu mere coapte din cuptor la ora 19:00 când intră el pe uşă, să netezesc mătase şi bumbacuri, să croşetez machiaje prin budoar şi să legăn un copil cât mai am energie şi creierul nu se atrofiază. Şi ar fi şi mai crăciunesc să pot fâlfâi harnic o rochie prin casă, nu să mă încorsetez în pantaloni androgini pentru potenţialii libidinoşi care din păcate, semnează viitorul meu într-un cec pe 6 luni, şi să pun pe masă ciorba făcută de mine în loc de aberaţia gastronomică a supermarketului de la colţ. Dar cu adevărat crăciunesc ar fi un maraton de Tom şi Jerry, o bătaie cu pernele la 1 noaptea, vâj

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 27 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 30 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 44 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 44 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 45 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°