● Jurnalul Naţional: In fond de ce deseori fictiunea reprezinta o cale de a spune adevarul? Nu ne este suficient adevarul spus in buletinele de stiri. Sau vorbim despre adevar stiintific si adevar fictional?
● Bogdan Teodorescu: "Băieţi aproape buni" este o ficţiune care se petrece în România contemporană. Poveştile din carte sunt în foarte mare parte fictive. Personajele sunt în totalitate inventate. Ansamblul acestor ficţiuni puse unele peste altele, eu sper că este însă extrem de aproape de realitatea noastră cotidiană. Am crezut în permanenţă în literatura, în romanul care abordează subiecte mari. M-au interesat foarte puţin trăirile individuale şi am considerat că sunt total neofertante trăirile mele personale. Interacţiunile sociale, rolul individului în istorie, motivele reale şi motivele publice ale unei anumite acţiuni care influenţează viaţa unor comunităţi întregi, adevărul oficial, minciuna oficială, frica din spatele lor, mecanismele urii, trădării, manipulării, resorturile celor ce conduc, amănuntele decisive, dialogurile celor puternici, monologurile lor – toate acestea sunt elemente pe care eu le consider interesante şi despre care încerc să scriu. Desigur e altceva decât un studiu bazat pe solide cercetări sociologice…
● Jurnalul Naţional: A existat si un alt titlu pentru roman (working title)?
● Bogdan Teodorescu: Nu… Ideea de "băieţi aproape buni – băieţi aproape răi" a stat la baza acestui roman şi a pornit dintr-o discuţie pe care am purtat-o acum câţiva ani cu doi consultanţi politici, unul austriac şi unul american, care lucraseră în România şi care sesizaseră, la fel ca personajul Desmond Carr din roman, trecerea permanentă a celor aflaţi în funcţii publice în România de la o idee la alta, de la un concept la altul, de la un aliat la altul, de la o ideologie la alta, de la un inamic la altul, fără ca nimeni să-i penal
