În cel mai așteptat meci al sezonului regulat din NBA, LeBron James a marcat 38 de puncte la prima înfruntare cu fosta lui formație, Cleveland Cavaliers. Sursa: Reuters
A fost nebunie aseară, la Cleveland, unde superstarul LeBron James și-a înfruntat fosta formație pentru prima oară de la transferul la Miami Heat. Întâmpinat cu fluierături de o sală întreagă, „Regele” le-a răspuns spectatorilor care l-au numit „trădător” cu o prestație de vis, cea mai bună a stagiunii: 38 de puncte, iar Miami a învins net, scor 118-90, pe terenul celor de la Cavaliers. „Akron (n.r. - orașul în care s-a născut cel desemnat de două ori MVP-ul sezonului regulat) te urăște”, a fost unul dintre multiplele bannere afișate de fani și dedicate sportivului care, cot la cot cu Kobe Bryant (vedeta celor de la Los Angeles Lakers), dă ora exactă în NBA - cel mai spectaculos campionat de baschet din lume.
„Nu am nimic personal de împărțit cu acești fani și nu voi avea niciodată”, a precizat la final James, care a plecat de la Cleveland Cavaliers socotind că nu are șanse să câștige vreun inel de campion cu această formație.
Deși și-a creat o „tripletă” de vis (James îi are coleg pe un alt star, Dwayne Wade, și pe Chris Bosh, adus de la Toronto Raptors), Miami Heat ocupă doar locul 5 în Conferința de Est, cu 12 victorii și 8 înfrângeri.