Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dublul asasinat de la farmacie. Diaconescu a fost achitat de trei instanţe, dar încă este suspect

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Luni se împlinesc şase ani de la crima din farmacie, dar controversele din jurul acestui dosar sunt departe de a se fi încheiat. Deşi Alexandru Diaconescu a primit trei verdicte de „nevinovat“, anchetatorii îl au în vedere, în continuare, ca suspect.

Alexandru Diaconescu, acum în vârstă de 29 ani, a fost considerat principalul suspect al dublei crime din 6 decembrie 2004. Probele anchetatorilor nu i-au convins pe judecători, iar Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au achitat, pe rând, pe Diaconescu. Verdictul final a fost dat în noiembrie 2008.

Daune de milioane

A început apoi un proces civil prin care Alexandru Diaconescu a dat statul român în judecată. A solicitat 12,6 milioane de lei. „Tribunalul Bucureşti a acordat 2 milioane de lei daune morale şi încă 150.000 de lei daune materiale.Am făcut apel, iar acesta se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti. Alexandru Diaconescu este în continuare afectat pentru că a pierdut nişte ani din viaţă. Nu este supărat pe anchetatori. Este adevărat că a fost vorba despre o eroare judiciară, dar nu a fost ceva intenţionat. S-a pornit practic de la o premisă greşită, cu Alexandru Diaconescu ca suspect principal", ne-a declarat Ovidiu Văduva, avocatul lui Diaconescu.

Cercetările continuă

După achitarea lui Diaconescu dosarul s-a întors la Parchetul Tribunalui Braşov pentru noi cercetări. Momentan dosarul este cu autor necunoscut. Surprinzător este faptul că deşi Diaconescu a fost achitat pe motiv că nu el era criminalul, anchetatorii îl consideră încă suspect. „Continuă cercetările în dosar, urmând a fi reaudiaţi doi martori sub identitate protejată, se vor face audieri pentru a se realiza anturajul lui Alexandru Diaconescu şi se fac verificări pentru stabilirea domiciliului altor martori. În acest dosar, procurorul a dat o ordonanţă prin care se solicită ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum o ora
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum o ora
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Ministerul Sănătății- „Toți pacienții cronici-inclusiv cei neasigurați- continuă să beneficieze de tratamente prin Programele Naționale de Sănătate“

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Sănătății a emis astăzi un comunicat oficial pentru a clarifica informațiile eronate care au circulat recent. Ministerul subliniază ferm că toți pacienții cronici, inclusiv cei neasigurați, continuă să aibă acces la tratamente. Accesul tu

Nicușor Dan: România are nevoie de o strategie clară la Marea Neagră și de o politică externă „activă, cu personalitate”

HotNews acum 33 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat joi că țara are nevoie de „o strategie clară la Marea Neagră” și de „o politică externă și de securitate dinamică, activă, cu personalitate”, în contextul elaborării noii Strategii de Apărare a Țării. Declarațiile

Sorin Grindeanu propune „ținte lunare” pentru noua conducere a ANAF. „Dacă nu vor fi atinse, voi fi primul care solicită demiterea”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu a declarat joi că este obligatoriu ca odată cu măsurile de consolidare fiscală anunțate să existe și ținte lunare pentru noua conducere a ANAF în privința creșterii gradului de colectare și a sumelor recuperate de la marii evazionișt

Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui Diogo Jota » Regulile stricte, schimbate pentru prima oară

Gazeta Sporturilor acum o ora
Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui (28 de ani). Organizatorii celei mai vechi competiții de tenis din lume au luat hotărârea de a le permite jucătorilor să poarte pe braț o banderolă neagră în memoria lui jucătorului lui .

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

A doua medalie pentru România la CE de juniori de la Samorin » Robert Badea a cucerit argintul la 200 m mixt

Gazeta Sporturilor acum o ora
Robert Badea (17 ani) a urcat pe treapta a doua a podiumului în proba de 200 m mixt la Campionatele Europene de la Samorin, Andrei Proca (17 ani) a fost prezent în finala de la 1500 metri, el terminând cursa pe poziția a patra cu un timp de 15:11, 7

Copil din Constanța, dat dispărut! Sunați la 112 dacă îl vedeți

Ziua Constanta acum 52 minute
La data de 3 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului IUSEIN AMET AIDAR, de 9 ani, din municipiul Constanța, județul Constanța. La data de 3 iu

Marcel Ciolacu critică „austeritatea orabă” propusă de guvernul Bolojan. „România nu este în niciun colaps economic”

Adevarul acum 3 ore
Marcel Ciolacu denunţă campaniile de panicare a populaţiei şi măsurile de austeritate „oarbe”, despre care susţine că vor afecta în mod grav economia țării.

Vremea

București
acum

26°
joi

17°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

24°
joi

17°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/34°
vin.

17°/37°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Timisoara
acum

31°
joi

15°/36°
vin.

16°/39°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°