Între Josef K., personajul lui Kafka din Procesul, şi Kosef J. – protagonistul celui mai recent roman semnat de Matei Vişniec, Domnul K. eliberat – există o corespondenţă intenţionată, căci autorul român îşi construieşte personajul într-o relaţie dialogală cu celebrul erou kafkian. Atîta doar că situaţia lui Kosef J. este inversul celei în care se descoperă, în Procesul, Josef K.: „Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat“. La fel de brusc şi inexplicabil, „într-o bună dimineaţă Kosef J. fu eliberat“. Matei Vişniec, Domnul K. eliberat, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010, 280 p. Conceput la Paris, înainte de prăbuşirea regimurilor comuniste, romanul înfăţişează un spaţiu în care frontierele între lumea liberă şi spaţiul penitenciar sînt vagi, libertatea şi prizonieratul fiind concepte relative, greu de definit şi încă şi mai greu de disociat în universul distopic imaginat de Matei Vişniec. Kosef J., prizonier a cărui vină nu o vom afla pînă la sfîrşit, după cum nu vom şti nici de cît timp se află în închisoare, descoperă, într-o bună zi, că uşa celulei sale e întredeschisă, că atitudinea celor doi gardieni faţă de el e alta şi că, în general, regulile în ceea ce îl priveşte par să se fi schimbat, fără să înţeleagă însă că noul său statut este cel al unui om liber. Personajul pare să fi uitat ce înseamnă a fi liber şi nimic nu se dovedeşte mai dificil decît reînvăţarea libertăţii. Cu atît mai greu îi este lui Kosef J. să înţeleagă ce se întîmplă cu el, cu cît nimeni din conducerea închisorii nu se grăbeşte să-l elibereze în mod real, „libertatea“ de care se bucură personajul fiind doar una de mişcare în interiorul zidurilor. Domnul K. descoperă cu infinită mirare că oraşul de dincolo de zidurile penitenciarului este, de fapt, un alt cerc al Infernului, o colonie penitenciară ai cărei loc