Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Julio Iglesias: "Sunt �nc�ntat și bucuros pentru că rom�nii consideră că merit Trofeul Celebrității"

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 3 decembrie 2010 ·

Celebrul artist Julio Iglesias a ținut să își arate recunoștința față de români printr-o emoționantă scrisoare oficială adresată României, organizatorilor și juriului „Galei Internaționale a Celebrităților – Spania 2010”.  „Mă simt onorat și profund recunoscător pentru „Trofeul Celebrității”, pe care îl voi primi din partea României. Legatura mea de prietenie și dragoste cu românii a început în anul 1969, când datorită iubitului meu prieten Valeriu Lazarov, am participat la Festivalul „Cerbul de Aur”, la Brașov, de unde păstrez frumoase amintiri. Am avut norocul să colaborez mulți ani cu Valeriu, în Spania și am învățat atâtea lucruri de la el...Astăzi, ne lipseste tuturor, nu numai pentru că a fost un geniu al televiziunii, ci și pentru că, înainte de toate, a fost un mare om, nespus de generos, și un foarte bun prieten. De fiecare dată când m-am întors în România – în 1999, 2007 și 2008 – am simțit afecțiunea sinceră a oamenilor, am descoperit o țară minunată în turneele pe care le-am făcut și mai presus de orice, m-am simțit acasă. Pentru toate acestea, vreau să profit de această ocazie ca să le mulțumesc din inimă românilor”, se arată în scrisoarea adresată de Julio Igesias către Octavian Bellu, Cristian Topescu și Mihaela Serban. Fernando Savater dedică premiul lui Emil Cioran O alta personalitate spaniolă a ținut să adreseze cuvinte de mulțumire României pentru trofeul acordat. Cel mai cunoscut filosof contemporan spaniol, Fernando Savater, îi dedică lui Emil Cioran „Trofeul Celebrității”. „Țin să aduc sincere mulțumiri pentru această onoare care mi se face. De fapt, întâlnirea mea cu Cioran și difuzarea gândirii lui Cioran m-a îmbogățit pe mine mai mult decât pe ceilalți. Adevăratul premiu și stimulul decisiv pentru dezvoltarea mea intelectuală a fost întâlnirea cu opera marelui filosof român și apoi cu Cioran personal, cu care am fost prieten pest

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 12 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°