Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se mai pregăteşte/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 3 decembrie 2010 ·

Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale "Ziarului de Duminică", care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La "Cartea de literatură" sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica "Avanpremieră". În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.

La Editura Cartea românească

Nora Iuga -Berlinul meu e un monolog

Jurnalul berlinez, "Berlinul meu e un monolog" - cu cele două părţi ale sale, Fasanenstrasse 23 şi Stuttgarterplatz 22, scrise la un interval de zece ani - surprinde personalitatea unui oraş benefic şi malefic totodată, care te seduce şi te sperie deopotrivă, fixează imaginea unui organ viu care respiră, pulsează, celulele lui reproducându-se vertiginos ca pe lamela unui microscop planetar. Dar aceasta nu este, pur şi simplu, o carte despre fabulosul oraş a două lumi, ci o carte despre Berlinul unic şi irepetabil al fascinantei şi seducătoarei scriitoare Nora Iuga, al cărei monolog stă sub semnul unei replic

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°