Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadouri tradiţionale unicat pentru sărbători

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Bistriţenii care vor să ofere cadouri de bun gust şi accesibile ca preţ pentru sărbătorile de iarnă pot merge la Centrul Judeţean pentru Cultură. Instituţia a deschis recent o expoziţie permanentă cu vânzare de produse tradiţionale confecţionate de ceramişti şi meşteri populari din judeţ.

La Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în partea stângă cum se intră, se află un spaţiu care găzduieşte, de câteva zile, o expoziţie permanentă de obiecte tradiţionale specifice judeţului. Acolo pot fi admirate, dar şi cumpărate, după posibilităţi, costume populare, cojoace, podoabe, traiste, ţoale, brâie, opinci, icoane, ceramică şi ornamente de sărbători. „Expoziţia este una permanentă şi a fost organizată în ideea de a-i ajuta pe meşteşugarii din judeţ să-şi vândă operele. Prin această manifestare se încearcă popularizarea creatorilor populari. Centrul vrea ca aceştia să fie mai vizibili pe piaţa locală, iar expoziţia le oferă această posibilitate", spune etnologul instituţiei, Emilia Ometiţă. Aceasta mai afirmă că la Centru se pot prelua inclusiv comenzi pentru anumite produse. Globuri din piele cu brodeuri Realizate de artizani din judeţ, cadourile sunt unicate. Este singurul loc din oraş de unde se pot cumpăra acum daruri cu specificul local. Cei care îndrăgesc arta populară şi vor să achiziţioneze un dar deosebit de Crăciun vor găsi la expoziţie tot ce îşi doresc. Bistriţenii pot cumpăra ornamente pentru Crăciun, fie coroniţe confecţionate din paie şi decorate cu globuri mici şi îngeraşi din foi de porumb, fie globuri pentru brad din piele cu brodeuri tradiţionale sau globuri decorate cu mărgele tradiţionale. Un ornament costă între 12 şi 15 lei, iar un glob, 10 lei. Pentru cei mici se găsesc un Moş tricotat din lâniţă la 15 lei şi păpuşi de porţelan la peste 10 lei. Pe viitor, ceramică de Horezu La expoziţie se mai găsesc produse ale ceramiştilor din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 4 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Sean „Diddy” Combs, achitat de acuzațiile trafic de persoane și crimă organizată. Rapperul a fost găsit vinovat de două din cele cinci capete de acuzare

HotNews acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a fost achitat miercuri de acuzațiile de trafic de persoane și crimă organizată, însă a fost găsit vinovat pentru transport în scopul practicării prostituției, un rezultat parțial favorabil pentru fostul miliardar, cunoscut pentru

Oficial al Ambasadei SUA în București, despre Visa Waiver: „România rămâne candidată la program”

Adevarul acum 2 ore
Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, a declarat miercuri, 2 iulie, că România rămâne candidată la programul Visa Waiver.

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Ilie Bolojan anunță creșterea ACCIZELOR cu 10% pentru alcool, combustibil și țigări

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a prezentat noile măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, printre care creșterea accizelor la alcool, țigări și combustibil. În vederea situației economice cu care se confruntă statul român, Ilie Bolojan a anunțat o

Bolojan: Pensiile şi salariile rămân plafonate şi anul viitor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că pensiile şi salariile din sectorul public vor fi plafonate anul viitor. Măsura este temporară şi vine după creşterile mari din 2024, pe care, spune premierul, bugetul statului nu le mai poate susţine.

Sindicatul Guvernului atacă dur măsurile anunțate de Ilie Bolojan: Premierul „killer”-ește din nou

Mediafax acum o ora
„Premierul „killer”-ește din nou: un val de măsuri abuzive care ignoră realitatea și dorința cetățenilor. Conferința de presă susținută astăzi, la ora 17:00, de premierul României, Ilie-Gavril Bolojan, marchează un nou episod de dispreț față de nevo

Doi copii de 10 și 11 ani, dați dispăruți în județul Iași. Autoritățile cer sprijinul populației pentru a-i găsi

Adevarul acum 2 ore
Alarmă în județul Iași, unde doi frați, o fată de 10 ani și un băiat de 11 ani, aflați în plasament la o familie, au fost dați dispăruți miercuri, după ce au plecat voluntar de acasă în cursul dimineții și nu s-au mai întors.

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

28°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

11°/29°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

32°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°