Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mândria de a fi

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 3 decembrie 2010 ·

A fost o săptămână plină de evenimente. Între delegaţia chineză de la Consiliul Judeţean şi un 1 Decembrie politizat până în măduva oaselor, omul de rând, normal, simplu, cetăţean sau oricum vreţi să-l denumiţi a rămas să trăiască odiseea televizată a maşinii politice care nu mai ţine cont de nimic. Nici de lege, nici de cetăţean, nici de principii, onoare sau verticalitate, decenţă şi lista ar putea continua. Mândria de a fi, de a trăi într-un stat, aparent de drept, pretenţia de a avea un trai cât de cât decent din toate punctele de vedere a rămas undeva în mormanul de voturi anulate sau furate la ultimele alegeri.

Dincolo de discursuri şi junghiuri politice, problemele oamenilor sunt cât se poate de reale. Nu cred că cei care nu au de câteva luni căldură şi apă caldă sunt foarte interesaţi de ceea ce au arătat liderii noştri politici în aceste zile. Primarul Dorin Florea, ca şi preşedintele ţării, au avut lucruri mai bune de făcut decât să fie printre oameni. Steagurile se înclină în funcţie de interesul politic şi nu în funcţie de normele legale în vigoare.

Ratele, facturile rămân neplătite, feliile de pâine sunt numărate şi tot ce ne rămâne de făcut este să privim spre mijloacele media pentru a vedea o adunătură de personaje ajunse care îşi bat joc de tot. Dacă simbolurile naţionale nu mai înseamnă nimic, oamenii mai înseamnă ceva? Azi mândria de a fi om politic este mai importantă decât aceea de a fi om.

A fost o săptămână plină de evenimente. Între delegaţia chineză de la Consiliul Judeţean şi un 1 Decembrie politizat până în măduva oaselor, omul de rând, normal, simplu, cetăţean sau oricum vreţi să-l denumiţi a rămas să trăiască odiseea televizată a maşinii politice care nu mai ţine cont de nimic. Nici de lege, nici de cetăţean, nici de principii, onoare sau verticalitate, decenţă şi lista ar putea continua. Mândria de a fi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 50 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 59 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum 2 ore
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 29 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 2 ore
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°