Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Pescarii de crap au luat cu asalt Delta Dunării

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Vremea destul de bună pentru luna decembrie a atras foarte mulţi pescari amatori în Delta Dunării. Lacurile şi canalele sunt populate, bărcile pleacă dis de dimineaţă pline cu pescari porniţi în căutarea marii capturi, iar „monştrii” nu se lasă aşteptaţi, anul acesta fiind, conform veteranilor, un an foarte bun de crap.

Pescuitul la crap presupune lansete mai solide, fir rezistent şi căt mai multă inspiraţie la capitolul momeală.

”Poţi să ai cinci feluri, cum avem noi acum la mai multe lansete şi toată ziua să muşte doar la un singur fel , că aşa vrea el, are şi crapul pofte. Uite de exemplu azi s-a prins numai la boabe de porumb ţinute în esenţă de portocală!

Dimineaţa rîdeam cănd am auzit de aroma asta, am încercat cu vanilie, mămăligă, rîme roşii, nimic, a tras doar la aroma de portocale, poate ştie că vine Crăciunul” povesteşte Dan Drăgan, un pescar venit la două trei zile de baltă împreună cu doi prieteni din Constanţa.

Fără telefoane

Pentru a avea mai mari şanse de succes pescarii obişnuiesc să momească locurile, aruncănd în apă cu o zi două înainte de partida de pescuit cam un sac de porumb boabe. Sunt însă foarte mulţi oameni care vin pur şi simplu pentru relaxare, pentru a scăpa de stress-ul cotidian, de zgomotul din oraş.

„Am avut o perioadă grea, am avut de făcut un proiect la firmă, contracte, nu mă mai ţineau nervii deja şi chiar nevastămea mi-a zis –dute la pescuit două zile să te relaxezi.Ziua stăm la peşte,seara gătim ce prindem, adică mai mult carnea pe care am adus-o de acasă, stăm la o bere şi povestim, nu se aud maşini, telefoane, e altă viaţă”povesteşte şi Eugen din Constanţa.

Legăturile sunt făcute de ani, uneori chiar de zeci de ani şi oameni de prin diverse colţuri ale ţării se întălnesc o dată pe an în Delta Dunării.Fiecare este cunoscut după stil şi performanţe, discuţiile sunt uneori greu de de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză AI a dezbaterii de la Palatul Cotroceni. Cum s-au descurcat Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan

Mediafax acum 2 ore
Analiza Candidatului: Crin Antonescu Introducere Generală și Poziționare: Crin Antonescu s-a prezentat în dezbatere ca un politician experimentat, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate, cunoaștere a mecanismelor constituționale și a mizel

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 3 ore
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 7 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 6 ore
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 4 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 5 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 12 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Vremea

București
acum

mar.

5°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

6°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/20°
Constanta
acum

mar.

4°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/22°
Timisoara
acum

mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°
vin.

11°/23°