Inginerul Trandafir Cocârlă a deţinut de două ori portofoliul ministerului energiei, dar a fost înlăturat de Ceauşescu din cauza opoziţiei făţişe faţă de construirea termocentralei de la Anina.

Imediat după lovitura de stat din Decembrie 1989, am plecat la Viena pentru a scrie un text legat de starea răniţilor din „Revoluţie", atinşi de gloanţe în Cluj şi Sibiu. Erau in­ternaţi în două mari spitale de urgenţă din capitala Austriei, duşi acolo de medici au­s­trieci veniţi chiar în timpul evenimentelor în Ro­mânia în acest scop. Ajungând târziu, cu trenul, şi neavând unde înnopta, am tras pe Printz Eugen strasse, la Ambasada României, unde, cul­mea, mai era ambasador un vechi şi bun cunoscut, de la Timi­şoara, Trandafir Cocârlă. M-a mirat faptul că noul mi­nistru de Ex­trene, Sergiu Celac, translatorul oficial al cuplului dictatorial Ceauşescu, l-a menţi­nut în funcţie, fiind notoriu în epocă faptul că deţinuse de două ori portofoliul Ministe­ru­lui Ener­giei şi, tot de atâtea ori, dictatorul a dat cu el de pământ, cum se zice, din cauza opoziţiei făţişe faţă de construirea termo­centralei de la Anina, care ar fi trebuit să funcţioneze pe şisturi bitumi­noase. Ceea ce Cocârlă, inginer cu şcoală bună, nega. După o asemenea discuţie fur­tu­noasă din cabinetul dictato­rului, probabil că acesta l-a ame­ninţat grav, încât omul a făcut un atac de cord în lift. Refăcut oarecum, a acceptat apoi să fie trimis la Viena, ambasador.

A refuzat azilul politic din Austria

Şi iată că, la 16 decembrie 1989, timişorenii lui au dezlănţuit revoluţia anticeauşistă, plecând de la scandalul evacuării forţate de către Securitate a unui preot maghiar, clujean de origine, Ladislau Tökes, moment în care, auzindu-se de represaliile cri­mi­nale împotriva lor, refugiaţii din lagărul de lângă Viena au năvălit în oraş şi au înconjurat ambasada, hotărâţi s-o ia cu asalt. Moment în