Senzationalul unei vesti sta in urechea care o asculta si nu in agentia de presa care o transmite.

Iar pentru urechile iubitoare de biologie, ziua de ieri a fost una foarte interesenta.

Cu citeva zile in urma, cind NASA anunta o conferinta de presa in care aparea si expresia ‘viata extraterestra’, asteptarile generale se buluceau spre culmi. Acelasi public care cu citeva saptamini in urma muscase din carnea uscata a unei prezentari despre o tinara gaura neagra, spera acum la ceva mai suculent. Antrenat cu carcalacii stomacali din Alien si cu azuriul siluetelor de pe Pandora, nelinistea planetei cerea drept compensatie, daca nu vreo aratare cu miini si picioare, cel putin o bacterie interstelara.

Si bacterie a fost! Doar ca una de aici, de la noi.

Mai precis dintr-un peisaj ale carui incredibile culori si siluete au meritul, fata de virtejurile de albatru ale lui Cameron, ca sint reale.

Mono Lake, era pina ieri un corp de apa din California care abia trecea de un milion de hituri pe Google. Acum este locul de origine ale celei mai mediatizate vietuitoare unicelulare din istorie. Apele sale adapostite de roci vulcanice au o chimie profund neprimitoare. La o salinitate urcind spre 80 g/l (fata de 35 pentru oceane) si cu un pH de 10, lacul nu poate adaposti nici o specie de peste. In afara unei mici specii de crevete, specifica acestui loc nu exista nicio forma de viata macroscopica.

Dincolo de limita vizibilului insa, viata abunda: specii de bacterii care traiesc unde nimeni altcineva nu ar putea trai si se hranesc cu lucruri de care altcineva nu s-ar putea atinge.

Arsenic, spre exemplu!

Vietuitoarele rezistente la substante toxice nu sint ceva neobisnuit. In doar citeva generatii, evolutia e capabila sa antreneze microorganismele sa tolereze multe. Bacteriile rezistente la antibiotice sint exemplul cel mai simpu.