Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Incendiul din Israel e încă activ / Premierul cere ajutor aerian străin

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Avioane din Grecia şi Bulgaria au ajuns, vineri, în Israel, cu pompieri şi echipamente care să ajute la stingerea incendiului de pădure din apropierea oraşului Haifa, în urma căruia 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 14.000 au fost evacuate.

Citeşte şi:

Israelul cere ajutor aerian străin pentru stingerea incendiului de la Haifa

VIDEO Incendiu în Israel: 40 de morţi, sute de evacuaţi

România, Spania, Croaţia, Turcia, Franţa, Rusia, Azerbaidjan, Cipru, Marea Britanie şi Egipt au promis, de asemenea, să trimită avioane, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului israelian Benjamin Netanyahu, citat de Bloomberg.

Israelul se aşteaptă ca în cursul zilei de azi să ajungă aproximativ 20 de avioane din aceste ţări, după ce, în cursul serii de joi, primul ministru israelian a apelat la mai multe ţări, rugându-le să vină în ajutorul Israelului. Grecia va trimite patru avioane speciale, Ciprul va trimite un elicopter şi un avion, Rusia, două avioane şi un elicopter, Egipt, două elicoptere, Azerbaidjanul, două elicoptere, Spania, două avioane, Croaţia, un avion, Franţa, două avioane, România, un elicopter, Marea Britanie, trei elicoptere şi Turcia, 2 avioane.

VEZI GALERIE FOTO

"Acesta este un dezastru de proporţii fără precedent", declara Netanyahu. Oficialii se vor întâlni astăzi pentru a discuta ce măsuri vor fi luate pentru a face faţă incendiului.

Incendiul a izbucnit joi şi a fost favorizat de faptul că Israelul suferă una din cele mai grave secete din ultimele decenii..

Asistenţa externă e esenţială

Există puţine şanse ca flăcările să poată fi stinse fără ajutor din străinătate, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Hezi Levi.

"Trebuie să fim pregătiţi pentru o luptă lungă şi nu vorbesc despre câteva ore, vorbesc despre câteva zile," a spus el.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 43 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 59 minute
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 45 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 4 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 3 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°