Cu 4 zile înainte de debutul Campionatului European, jucătoarele au făcut o noapte albă pe drum
Reprezentativa feminină a României a avut parte în ultimul timp de cîteva călătorii groaznice, cauzate de condiţiile meteorologice. Fetele au trebuit să stea ore întregi prin aeroporturi, să schimbe cîte două-trei avioane, să se despartă unele de altele pentru a ajunge în cele din urmă la destinaţie.
Ultima peripeţie a handbalistelor antrenate de Radu Voina a avut loc ieri, la întoarcerea din Germania. "Tricolorele" ar fi trebuit să plece cu autocarul de la Hannovra spre Paris, iar din capitala Franţei cu o cursă directă, spre Bucureşti. Numai că, din cauza vremii, ninsoare şi vînt, delegaţia României a fost anunţată că zborul Paris-Bucureşti a fost anulat.
"Noroc că nu am apucat să plecăm din Germania. Am rămas la hotel şi am stat pe acolo, pe bagaje", a declarat antrenorul Radu Voina. Pînă la urmă, "naţionala" urma să vină acasă pe cursa Hannover-Praga-Bucureşti, azi-noapte, după ora 1:00.
Şocul Belarus
Anul trecut, după meciul din preliminariile Campionatului Mondial 2009, contra Belarusului, fetele au mai trăit o experienţă neplăcută. "Cursa noastră de la Minsk a fost anulată. A trebuit să aşteptăm prin aeroporturi. Pînă la urmă, am împărţit fetele pe mai multe rute. Unele au ajuns acasă pe la Viena, altele pe la Frankfurt şi pe la Budapesta", a declarat Constantin Oprea, unul dintre sponsorii FRH, şeful delegaţiei în deplasarea de la Minsk.
Bagaje prea multe
Şi la întoarcerea de la Mondialul din China, în decembrie 2009, fetele au avut peripeţii. Pentru că au vrut să vină cu o zi mai devreme decît aveau bilete iniţial, jucătoarele au trăit un drum de coşmar. "Am găsit bilete pe mai multe curse, dar am avut suprasarcină la bagaje", şi-a amintit Oprea. Federaţia trebuia să plătească 6.000 de euro pen