Infecţia virusal hepatitică C (VHC) continuă să fie o mare problemă de sănătate publică în întreaga lume, fiind responsabilă de importante costuri biologice şi sociale. Date comunicate foarte recent atrag atenţia că, în deceniul următor, prevalenţa infecţiei VHC va rămâne ridicată (>4–5%) sau chiar va creşte. Tratamentul capătă astfel o importanţă deosebită, motiv pentru care se depun eforturi continue de actualizare şi îmbunătăţire a acestuia. Vă propunem o trecere în revistă a realităţilor prezentului şi a dezideratelor viitorului, realizată de dl prof. dr. Mihai Voiculescu şi dna dr. Laura Iliescu. (...)

Infecţia virusal hepatitică C (VHC) continuă să fie o mare problemă de sănătate publică în întreaga lume, fiind responsabilă de importante costuri biologice şi sociale. Date recente comunicate la congresele ARSF (Bucureşti, septembrie 2010), UEGW (Barcelona, octombrie 2010) sau AASLD (Boston, noiembrie 2010) au atras atenţia că, în deceniul următor, în numeroase zone geografice, prevalenţa infecţiei VHC va rămâne ridicată (>4–5%) sau chiar va creşte din cauza absenţei unui vaccin eficient şi a amplificării fenomenului de emigrare şi globalizare. Se apreciază că, în prezent, nu mai există regiuni protejate, riscul propagării infecţiei VHC dinspre Publicitate regiunile cu prevalenţă medie de 2–5% (Balcani, bazinul Mării Mediterane) sau mare >5% (nordul Africii, Asia de Est şi Sud-Est) spre regiunile cu prevalenţă redusă de <1% (America de Nord, Europa de Nord şi de Vest) s-a amplificat (1, 2). În România, prevalenţa serologică a infecţiei VHC în regiunea subcarpatică evaluată în 2010 de ARSF pe un eşantion de 2.851 de subiecţi cu vârsta cuprinsă între 0,5 şi 80 de ani, dintr-un total de 9.262.602 de locuitori din 17 judeţe şi echivalând cu 42% din populaţia României, este de 4,56% (1). În 1994, Molnar Geza găseşte o prevalenţă asemănătoare în