La sfîrşitul săptămînii trecute, cu prilejul celei de-a treia ediţii a Festivalului de Poezie, organizat de Eis Art la Iaşi, l-am revăzut pe poetul Dinu Flămând, invitat special al evenimentului, după aproape un sfert de secol. Poate un pic mai masiv decît pe vremea cînd l-am cunoscut, în rest mi s-a părut neschimbat. Sigur, aş fi putut să-l revăd în toamna lui 1990, la Paris, cînd făceam o carte de interviuri cu literaţii români de acolo, dar nu ştiu exact ce s-a întîmplat. Am vorbit la telefon, dar nu am mai apucat să ne vedem şi să stăm de vorbă. Să dau vina pe programul meu încărcat. Dinu Flămând face parte din prima generaţie echinoxistă, fiind membru fondator al cenaclului şi al revistei clujene, sora revistei ieşene Alma Mater/ Dialog, evocată în articolul trecut. La absolvire, primeşte repartiţie la Centrala Cărţii, de unde este transferat disciplinar, pentru lipsă de „vigilenţă ideologică“ la Editura Enciclopedică şi, din acelaşi motiv, este mereu mutat, mai întîi la Flacăra, apoi în redacţia comună a revistelor Viaţa studenţească şi Amfiteatru. De aici este dat afară în 1987, după apariţia celebrelor poezii ale Anei Blandiana despre „poporul vegetal“. Mai trece meteoric prin redacţia revistei de literatură universală Secolul 20, înainte de a solicita şi primi azil politic în Franţa, în februarie 1989, unde a ajuns la finalul unei călătorii prin USR în Portugalia. Acolo, a fost corespondent pentru Europa Liberă şi BBC, apoi a devenit redactor la Radio France Internationale, pentru care lucrează şi acum. Poetul este dublat de un excepţional traducător de poezie, mai ales de poezie „grea“, de poezie dificilă. La evenimentul amintit în preambul, nu a citit numai din poezia sa, ba nici măcar nu a început cu aceasta, ci cu lectura unor poezii ale autorilor traduşi: Fernando Pessoa (în mai multe din heteronimii acestuia), Umberto Saba şi Samuel Beckett. Poezi