Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CALISIS-seminarii regionale de formare continuă

Publicat in Ziua Constanta, vineri 3 decembrie 2010 ·

În perioada 15 - 29 noiembrie 2010 s-a desfăşurat la Constanţa, Galaţi, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Craiova şi Bucureşti proiectul „Asigurarea calităţii în sistemul de formare profesională continuă din România - CALISIS", iniţiat de Consiliul Naţional al Calificărilor şi Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA) şi finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

„Implementarea sistemului de management al calităţii în formarea profesională continuă din România este o necesitate, pentru că avem nevoie de o pregătire adecvată a forţei de muncă dacă vrem să creştem competitivitatea economică. Un management de calitate ne obligă să respectăm anumiţi paşi şi să îmbunătăţim continuu procesul de formare", a declarat Doru Scripcaru, preşedintele Asociaţiei patronale UGIR, în cadrul seminarului desfăşurat la Iaşi. De aceeaşi părere este şi preşedinta Comisiei de Autorizare judeţene Constanţa, Laura Constandin. În cadrul seminarului organizat la Constanţa şi-a exprimat convingerea că „Implementarea unui sistem de management al calităţii, similar celui lansat în cadrul proiectului CALISIS, ar putea fi posibilă şi în România în următorii 3-5 ani, dacă se va promova o legislaţie adecvată".

Prin obiectivele sale proiectul CALISIS vine în întâmpinarea acestei decizii şi propune dezvoltarea unui sistem de asigurare a calităţii în formarea profesională continuă compatibil cu Cadrul European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii în educaţie şi formare profesională, precum şi formarea de specialişti care să implementeze acest sistem. Punerea gratuită la dispoziţia celor interesaţi a procedurilor şi instrumentelor de asigurare a calităţii constituie însă principalul avantaj al sistemului de management al calităţii promovat prin proiectul CALISIS.

Participanţii la cele opt conferinţe reg

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru Croația: Creșterea nivelului Dunării ar putea duce la restricții de circulație

Ziare.com acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelu

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 39 minute
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

UPDATE - Vâlcea: Incendiu la atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti / Arde acoperişul / Nu se impune evacuarea unităţii şcolare

News.ro acum 38 minute
Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea. UPDATE: ”Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că arderea se manifestă la a

Hidroelectrica şi compania PayU au semnat contractul de 3,4 milioane lei pentru servicii de plată cu carduri bancare prin aplicaţia iHidro şi site-ul oficial

News.ro acum o ora
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a semnat cu compania PayU contractul pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienţii finali. Contractul are o valoare de 3,46 milioane lei şi include servicii de

Aeroportul Băneasa se închide pentru trei săptămâni. Lucrări de modernizare de peste 2 milioane de euro

Ziare.com acum 4 ore
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului din Băneasa. Aeroportul va fi închis trei săptămâni pentru lucrări la pistă, care depășesc 2,12 milioane euro și reali

Zelenski: Suntem mai aproape de pace decât credem

HotNews acum 26 minute
Ucraina se află „aproape de sfârşitul războiului”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american ABC News, relatează France24, conform News.ro. „Cred că suntem mai aproape de pace decât credem”, a de

Erdogan cere SUA să ridice sancțiunile care împiedică achizițiile în domeniul apărării

G4Media acum o ora
Președintele turc Tayyip Erdogan a solicitat ridicarea sancțiunilor americane care blochează unele achiziții în domeniul apărării de către țara sa și a altor măsuri „unilaterale” care împiedică capacitatea aliaților din NATO de a atinge obiectivele

Bărbat fără permis de conducere, reținut de polițiștii din Timișoara după ce a fost prins la volanul unei mașini cu numere false

Press Alert acum 23 minute
Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara au reținut luni seara un bărbat în vărstă de 34 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere. „În fapt, la data de 23 septembrie, în jurul orei

Vreme neobișnuită în luna octombrie. Prognoza actualizată de meteorologi

HotNews acum 6 ore
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, au anunţat marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°