Fondul Proprietatea a depus astăzi prospectul de listare la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), acesta fiind primul pas pentru cotarea titlurilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în ianuarie 2011, potrivit unui comunicat al Franklin Templeton Investment Management Limited, administratorul Fondului.
Prospectul conţine toate informaţiile despre Fondul Proprietatea solicitate de regulamentele CNVM, inclusiv descrierea companiilor din portofoliul Fondului.
Informaţiile oferite vor permite acţionarilor şi potenţialilor investitori să evalueze mai bine valoarea Fondului Proprietatea. Prospectul va fi publicat după ce toate aprobările necesare vor fi obţinute.
Reprezentanţii Fondului Proprietatea i-au informat pe acţionari despre intenţia de listare la Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din 29 noiembrie.
Listarea efectivă este programată pentru 25 ianuarie 2011.
O serie de roadshow-uri vor fi organizate în Bucureşti precum şi în câteva oraşe importante din Europa între 10 şi 31 ianuarie 2011 pentru a atrage şi mai multă atenţie către Fond şi către importanţa listării acestuia la BVB.
"Depunerea prospectului de astăzi reprezintă un pas important care ne apropie de listarea Fondului Proprietatea la BVB. Listarea va fi un eveniment istoric pentru piaţa de capital din România şi de asemenea va fi punctul culminant al unui proces care a început în 2005 cu crearea Fondului şi care a continuat cu numirea Franklin Templeton ca manager al investiţiilor şi administrator unic al Fondului în septembrie 2010 şi distribuirea de dividende către acţionari în octombrie 2010", a declarat Mark Mobius, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group.
"Atât noi cât şi acţionarii Fondul Proprietatea aşteptăm cu nerăbdare listarea la BVB, eveniment care va creşte lichiditatea acţiunilor Fondului, va îmbunătăţi profilul Fond