Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba - neagra cu prima înmatriculare

Publicat in Curierul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Ministerul Mediului scumpeşte taxa auto ca să aibă bani pentru Rabla 2011

80% din banii Fondului de Mediu vin din taxa de înmatriculare

Anul viitor, un voucher va costa statul cu 21 la sută mai puţin decât acum, dar la înmatriculare ţi se va cere cu 25 la sută mai mult

Pe principiul "îţi dau cu o mână, dar îţi iau cu două şi-ţi mai scot şi ochii după aceea", Ministerul Mediului s-a gândit să încurajeze achiziţia maşinilor noi prin majorarea taxei de primă înmatriculare cu 25 până la 50 la sută, astfel încât să aibă bani pentru programul Rabla de anul viitor. Că tot spun oficialii ministerului că pentru o maşină nouă se vor da patru, nu trei, vouchere, de câte 3.000 lei fiecare.

Numai că, românul care nu face bişniţă cu voucherele şi-şi dă la casat propria maşină veche, nu va primi anul viitor de la stat decât aproximativ 700 euro, cu 21 la sută mai puţin faţă de anul acesta, în timp ce la înmatricularea autovehicului nou va fi nevoit să plătească cu 25 până la 50 la sută mai mult. Subliniem: statul îţi dă cu 21 la sută mai puţin, dar îţi ia cu 25 la sută mai mult. Să tot facă astfel de afaceri, nu? Că doar statul iese în câştig, şi eventual samsarul, nu cetăţeanul obişnuit...

Potrivit Notei de fundamentare aferente proiectului de ordonanţă de urgenţă prin care se va majora taxa de primă înmatriculare, sau poluare, sau auto, că tot nu mai are importanţă cum se numeşte, taxa "încurajează achiziţia de autoturisme electrice, cele echipate cu tehnologie de propulsie hibridă şi cele dotate cu tehnologii avansate de reducere a emisiilor poluante, prin faptul că pentru aceste categorii taxa este zero".

Având în vedere preţurile autoturismelor noi electrice şi hibride, pe care le recomandă Ministerul Mediului, "încurajarea" nici nu putea fi făcută într-un moment mai prielnic decât cel prezent, când salariile românilor, fie că su

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 2 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum o ora
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum o ora
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Benjamin Netanyahu anunţă uciderea şefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluţiei iraniene și a adjunctului acestuia

Adevarul acum o ora
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat duminică uciderea şefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluţiei iraniene, Mohamad Kazemi, şi a adjunctului acestuia, Hassan Mohaqeq, la Teheran, transmit AFP şi EFE.

Administraţia lui Donald Trump vrea să adauge cetăţeni din 36 de ţări pe lista celor cu interdicţii de călătorie în SUA. Care sunt statele vizate

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump ia în considerare extinderea semnificativă a restricţiilor de călătorie, prin interzicerea potenţială a intrării în Statele Unite a cetăţenilor din 36 de ţări suplimentare, potrivit unui document int

Vremea

București
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/29°
mar.

19°/30°
mie.

18°/26°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/25°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
mie.

14°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

14°/25°
lun.

18°/26°
mar.

19°/25°
mie.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/26°
lun.

12°/28°
mar.

15°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
dum.

13°/28°
lun.

13°/32°
mar.

15°/28°
mie.

15°/31°