Transferul între generaţii al controlului asupra firmelor româneşti private va fi un fenomen tot mai frecvent pentru perioada următoare. Pentru capitalul românesc va însemna trecerea încă a unui examen. Au reuşit primii proprietari ai firmelor privatizate sau înfiinţate după '89 să instaureze principiile de guvernare corporatistă, sau au creat firme de tipul "one man show" ce vor decădea odată cu plecarea fondatorului de la conducerea firmei?

În multe cazuri transferul se va face fără şocuri prea mariVedem aceste lucruri întâmplându-se deja. În alte cazuri însă vom vedea zguduiri provocate de trecerea de la "excesul de management" (control de tipul "one man show" - al proprietarului iniţial) la excesul de leadership (prea multă viziune strategică nebazată pe organizarea execuţiei - care pare să fie caracteristica generaţiei de manageri tineri).

Nu voi insista asupra "managementului prăfos" al unora dintre membrii generaţiei care se retrage. El a avut ca scop să asigure, mai ales, finanţarea stilului de viaţă al familiei proprietarului, decât să fi fost menit să creeze o firmă care să dureze mai multe generaţii. Explicaţia este că în aceste cazuri proprietarul iniţial a obţinut controlul asupra firmei de obicei prea uşor (prin privatizări sau preluări dubioase) şi funcţia principală a firmei a fost aceea "de vacă de muls".

Există însă şi pericolul ca în cazul unor firme viabile, care şi-au găsit deja nişa de piaţă, reprezentanţi ai noii generaţii de proprietari, fără experienţă, să cadă în capcana "excesului de leadership" - prea multă viziune fără legătură cu realitatea de zi cu zi a mediului de afaceri în care încearcă să supravieţuiască firmele româneşti.

Am participat zilele trecute la o conferinţă de leadership. Managementul companiei a fost prezentat ca având ca primă trăsătură coerciţia în timp ce leadershipul a fost echivalat cu