În fiecare an, fără excepţie, începutul lui decembrie dădea startul euforiei. Vitrinele îşi recăpătau importanţa şi sute de feţe inbujorate şi zâmbitoare se opreau în faţa lor, cu sute de idei şi întrebări în minte. Magazinul central de cadouri nu era o excepţie şi întotdeauna locurile din geam erau discutate şi vânate aprig.

Anul acesta venise, în cele din urmă, rândul ei. O cutie delicată, colorată discret şi plină de conţinut. I se spunea Felicia.

Când s-au anunţat câştigătorii, Felicia spunea a 25-a oară o rugăciune. Simţea că ăsta era anul ei şi îşi dorea cu orice preţ să profite de el. Era o undă aparte în spiritul sărbătorilor din acest an, pe care doar ea o percepea şi se simţea responsabilă. Trebuia să fie acolo, în prima linie, ca să se asigure că totul va fi vesel şi frumos. Aşa că atunci când şi-a auzit numele pe listă a răsuflat uşurată din colţurile ei drăguţe de lemn şi a lăsat un zâmbet să înflorească pe căpăcelul delicat. Evident nu au lipsit vocile nemulţumite, în special de la o sticlă de parfum verde numită Envy şi de la numărul special de Crăciun al unei reviste pentru bărbaţi. Din fericire însă, nu au avut ecou şi lista anunţată a rămas intactă.

În câteva zile vitrina era aranjată şi Felicia era pusă chiar în mijloc. Trona veselă pe un pătuţ de fulgi de zăpadă artificiali, în bătaia unui beculeţ ingenios ascuns într-o steluţă de carton. De dimineaţa, de la 9 fix, când se deschideau porţile magazinului, şi până seara, la 10 trecute, când se stingeau neoanele, Felicia urmărea drumul şi emoţiile vizitatorilor. Îşi dădea seama dacă le place cum e aranjată vitrina sau nu, dacă s-au hotărât asupra unui cadou, dacă se bucură de zilele acelea, dacă, dacă, dacă.

Seara, când rămâneau la lumina beculeţelor colorate, Felicia şi colegii ei de vitrină discutau entuziast despre cele văzute şi auzite. Călin, ursu